Despre comportamentul sexual al speciei umane - mecanisme evolutive

[c]

Plecand de la cartea clasica a lui Desmond Moris -  Maimuta goala, ar fi interesant de abordat comportamentul sexual al speciei umane din perspectiva evolutiva.
Incep cu urmatorul pasaj:

"Din punct de vedere sexual maimuţa goală se găseşte astăzi într-o situaţie oarecum confuză. Ca primată este atrasă într-o direcţie, în calitate de carnivoră prin adopţiune este ademenită spre o alta, iar ca membru al unei comunităţi complicate şi civilizate este antrenată către a treia cale.
   Mai întâi, ea îşi datorează toate calităţile sexuale de bază strămoşilor ei maimuţe de pădure, culegătoare de fructe. Aceste caracteristici au fost apoi modificate drastic pentru a se potrivi cu noul său mod de viaţă, de vânător în câmp deschis. A fost destul de dificil, dar apoi ele, la rândul lor, au trebuit să fie adaptate astfel pentru a se potrivi dezvoltării rapide a unei structuri sociale tot mai complexe şi mai determinate din punct de vedere cultural.
   Pentru început, trebuie să stabilim cu precizie cum se comportă astăzi maimuţa goală când se manifestă din punct de vedere sexual. Acest lucru nu e atât de uşor pe cât pare, datorită marii variabilităţi atât între societăţi cât şi în interiorul lor. Singura soluţie este de a lua rezultatele medii obţinute pe eşantioane largi din cele mai reuşite societăţi. Societăţile mici, înapoiate şi nereuşite pot fi în mare măsură ignorate. Ele pot avea obiceiuri sexuale fascinante şi bizare, dar biologic vorbind, ele nu mai reprezintă direcţia principală a evoluţiei. Într-adevăr este posibil ca tocmai comportamentul sexual neobişnuit să fi contribuit la transformarea lor în eşecuri biologice ca grupuri sociale.
   Cele mai multe din informaţiile detaliate de care dispunem provin dintr-un număr de studii efectuate cu eforturi deosebite în ultimii ani în America de Nord şi se bazează în mare măsură pe această cultură. Din fericire, biologic ea este o cultură foarte mare şi reuşită şi putem, fără a ne teme exagerat de denaturări, să o luăm ca reprezentativă pentru maimuţa goală modernă.

[cristi]

Contantin, pentru a porni discutia trebuie sa stim niste lucruri de baza, eu cel putin... De ce fac oamenii dragoste chiar si in perioadele in care reproducerea nu este posibila, spre deosebire de animale? Unde este avantajul evolutionst, ca si asa nu ies copii?

[constantin.a]

Ce intelegi prin "comportamentul sexual neobişnuit să fi contribuit la transformarea lor în eşecuri biologice ca grupuri sociale" ? Poti sa dai cateva exemple de astfel de grupuri sociale?

[AlexandruLazar]

De fapt poti mai bine sa dai exemple de comportament sexual neobisnuit ?

[c]

Mai intai, ma bucur ca am starnit interesul vostru. Am sa incerc sa va raspund, atat cat ma pricep, facand apel la cunostintele mele de biologie, dar mai ales la cartea de la care am plecat si pe care va invit sa o cititi.

[/quote]

De ce fac oamenii dragoste chiar si in perioadele in care reproducerea nu este posibila, spre deosebire de animale? Unde este avantajul evolutionst, ca si asa nu ies copii?

Citez din carte:

"Imediat putem vedea că există o activitate sexuală mult mai intensă la propria noastră specie decât la oricare specie de primate, inclusiv cele cu care ne înrudim cel mai îndeaproape. La ele, lunga fază a curtării lipseşte. Cu greu vreuna din maimuţele cu şi fără coadă stabileşte relaţii tip cuplu îndelungate. Şabloanele premergătoare copulării sunt scurte şi de obicei nu constau în altceva decât câteva expresii faciale şi simple vocalizări. Copularea însăşi este şi ea foarte scurtă (la babuini, de exemplu, timpul scurs de la montă până la ejaculare nu este mai lung de 7 până la 8 secunde, cu un total de nu mai mult de 15 mişcări pelviene, adesea mai puţine) Femela pare a nu trăi experienţa unui apogeu. Dacă există ceva ce ar putea fi numit orgasm, acela este un răspuns trivial în comparaţie cu cel al femelei speciei noastre.
   Perioada de receptivitate sexuală la maimutele fara coada este mai restrânsă. De obicei ea durează numai aproximativ o săptămână, sau puţin mai mult din ciclul lor lunar. Chiar şi aceasta este un progres faţă de mamiferele, la care este limitată mai drastic la timpul efectiv al ovulaţiei; dar la specia noastră tendinţa primatelor către o receptivitate mai îndelungată a fost împinsă până la limită, astfel încât femela este receptivă practic tot timpul. O dată ce femela maimuţei cu coadă sau fără este gestantă, sau alăptează, ea încetează să mai fie activă sexual. Din nou specia noastră şi-a întins activitatea sexuală şi în această privinţa, aşa încât numai cu puţin înainte şi cu puţin după naştere copularea este serios limitată.
   Categoric, maimuţa goală (OMUL) este cea mai sexy primată actuală. Pentru a afla cauza trebuie să privim iar la originea sa. Mai întâti a trebuit să vâneze pentru a supravieţui. În al doilea rând, a trebuit să aibă un creier mai bun care să depăşească handicapul corpului său neadecvat vânătorii. În al treilea rând, a trebuit să aibă o copilărie mai lungă pentru a-i creşte un creier mai mare şi pentru a-l educa. În al patrulea rând, femelele au trebuit să se preocupe numai de copii în timp ce masculii vânau. În al cincilea rând, masculii au trebuit să coopereze unul cu altul la vânătoare. În al şaselea rând, ei au trebuit să stea vertical şi să utilizeze arme pentru ca vânătoarea să fie încununată de succes. Nu trebuie înţeles că modificările au avut loc în această ordine, dimpotrivă, ele au apărut treptat şi în acelaşi timp, fiecare modificare contribuind şi la cealaltă. Inerente acestor modificări sunt toate ingredientele necesare pentru a alcătui actuala noastră complexitate sexuală
   Să începem prin a spune că masculii trebuiau să fie siguri că femelele aveau să le fie fidele când le lăsau singure şi se duceau la vânat. Astfel femelele au trebuit să dezvolte o tendinţă de formare a perechilor. Dacă era ca masculii mai slabi să coopereze la vânătoare, lor trebuia să li se dea mai multe drepturi sexuale. Femelele ar fi trebuit să fie cu mai multă largheţe împărţite, organizarea sexuală să fie mai democratică, mai puţin tiranică. Totodată, tendinţa de formare a perechii ar fi trebuit să fie mult mai puternică şi la masculi. Mai mult, masculii erau acum înarmaţi cu arme aducătoare de moarte, iar rivalităţile sexuale erau mult mai periculoase: din nou, un motiv serios ca fiecare mascul să fie satisfăcut cu o singură femelă. Peste toate acestea erau obligaţiile mult mai mari pentru părinţi, faţă de odraslele care creşteau încet. Trebuia dezvoltat un comportament parental, iar îndatoririle părinţilor împărţite între mamă şi tată, un alt motiv serios pentru un cuplu puternic.
   Luând această situaţie ca punct de pornire putem vedea acum cum alte lucruri au decurs din ea. Maimuţa goală a trebuit să-şi dezvolte capacitatea de a se îndrăgosti, pentru a se canaliza sexual către un singur partener pentru a crea un cuplu. Cum a reuşit ea să o facă? Care au fost factorii care i-au favorizat această tendinţă? Ca primată, ea avea deja înclinaţia de a forma cupluri nedurabile, de câteva ore sau poate chiar şi câteva zile, dar acum tendinţa trebuia intensificată şi extinsă. Un lucru care i-a venit în ajutor a fost propria sa copilărie prelungită. În timpul anilor lungi de creştere avea şansa să îşi dezvolte o relaţie personală adâncă cu părinţii, relaţie mult mai puternică şi mai durabilă decât ar fi putut cunoaşte oricare maimuţă tânără. Pierderea acestei legături cu părinţii o dată cu maturizarea şi independenţa crea „un vid de relaţie” – un gol ce trebuia umplut. Era prin urmare deja pregătită pentru dezvoltarea unei legături noi, la fel de puternică care să o înlocuiască pe cealaltă.
Chiar dacă era suficient pentru a-i intensifica nevoia de a forma un cuplu nou, tot ar mai fi trebuie ceva în plus care să îl menţină. El trebuia să dureze suficient de mult pentru lungul proces de creştere al unei familii. Dacă se îndrăgostea, trebuia să rămână îndrogostită. Dezvoltând o fază de curtare prelungită şi excitantă putea asigura prima condiţie, dar mai trebuia ceva şi după aceea. Moda cea mai simplă şi cea mai directă de a realiza acest lucru era de a face activităţile „în doi” ale perechii mai complicate şi mai recompensante. Cu alte cuvinte, să facă sexul mai sexy.
   Cum s-a realizat aceasta? În toate modurile posibile pare a fi răspunsul. Dacă privim acum înapoi la comportamentul maimuţei goale din ziua de azi, putem vedea cum a prins forma modelul. Receptivitatea sporită a femelei nu poate fi explicată numai prin creşterea natalităţii. Este adevărat că fiind pregătită să se copuleze când se afla încă în faza maternă de creştere a unui copil, femela măreşte natalitatea. Cu perioada de dependenţă foarte lungă ar fi fost un dezastru dacă s-ar fi întâmplat aşa. Dar aceasta nu poate explica de ce ea este gata să primească masculul şi să aibă apetit sexual pe parcursul fiecăria dintre ciclurile ei lunare. Ea ovulează numai la o anumită dată din timpul ciclului, astfel încât copularea din tot restul timpuluinu poate avea o funcţie de procreare. Ponderea mare a copulării la specia noastră are în vedere evident nu producerea de progenituri, ci cimentarea cuplului asigurând partenerilor sexuali recompense reciproce. Consumarea repetată a actului sexual la o pereche-cuplu este deci categoric nu un fel de produs sofisticat al civilizaţiei moderne, ci o tendinţă adânc înradăcinată, cu fundament biologic şi sănatoasă din punct de vedere al evoluţiei speciei noastre.
   Chiar şi când a încetat să trecă prin ciclurile lunare, cu alte cuvinte, când este însărcinată – femela îşi păstreză receptivitatea faţă de mascul. Acest lucru este şi el deosebit de important deoarece, în sistemul un mascul - o femelă ar fi periculos ca masculul să fie frustrat o perioadă prea îndelungată. S-ar pune în pericol legătura cuplului."

Revin si cu raspunsurile la celelalte intrebari mai tarziu.

[sumalan dorin]

Salutări

Interesant,dar am o întrebare:în acest caz cum se pot explica sentimentele?

[constantin.a]

Interesant,dar am o întrebare:în acest caz cum se pot explica sentimentele?

Pai tocmai a explicat mai sus: iubirea-atractie sexuala, atasamentul fata de famile-legatura fata de grupul care iti asigura protectie si hrana, etc. Doar daca esti poet sau adolescent mai poti crede ca sentimentele sunt aparte de organic. In fond toate sentimentele sunt rezultatul proceselor din organic. (sper ca am folosit corect in context cuvantul organic).

[mircea_p]

Foarte interesanta discutia, din nou. Subiectul sexualitatii umane cred ca e inca obiect de studiu.
Argumentele prezentate, din cartea lui Morris, mi se par foarte familiare. Cred ca am citit ceva asemnator prin anii 80 intr-o carte romaneasca. Probabil inspirata de cartea lui Morris.
Totusi "The Naked Ape" a fost scrisa in anii '60. Oare nu s-au mai facut progrese in biologie de atunci, privind sexualitatea umana? Chiar si fizica s-a mai schimbat in perioada asta, cu atat mai mult biologia.
Nu e cumva ca si cum am discuta problemele atomului pe baza teoriei lui Bohr?

Nu stiu cum mai e teoria in privinta sexualitatii dar am citit mai recent ceva in legatura cu mersul biped. Cred ca teoriile care incearca sa explice mersul biped s-au schimbat de cateva ori. Nu e clar daca e un avantaj sau nu. Si daca este, care. Din punct de vedere fiziologic pare ca e o mare problema. Mai mult ca un rau necesar decat un avantaj clar.
Sexualitatea umana poate fi si ea un efect secundar sau colateral. Nu e neaparata nevoie sa fie un avantaj.
Una din diferentele intre evolutie si design este ca evolutia se "multumeste" (sau se poate multumi, in unele cazuri)  cu prima solutie care merge, care indeplineste functia respectiva. Ca un fel de protopip pe masa de montaj. Uneori chiar sant refolosite piese vechi care aveau initial alta functie, ca sa imping analogia si mai departe.

Ca o coincidenta, tocmai am incput sa citesc noua carte a lui Dawkins (The Greatest Show on Earth) care prezinta teoria recenta (sper) a evolutiei. Daca gasesc acolo ceva relevant la discutia de fata revin.

[c]

Totusi "The Naked Ape" a fost scrisa in anii '60. Oare nu s-au mai facut progrese in biologie de atunci, privind sexualitatea umana? Chiar si fizica s-a mai schimbat in perioada asta, cu atat mai mult biologia.
Nu e cumva ca si cum am discuta problemele atomului pe baza teoriei lui Bohr?
Nu stiu cum mai e teoria in privinta sexualitatii dar am citit mai recent ceva in legatura cu mersul biped. Cred ca teoriile care incearca sa explice mersul biped s-au schimbat de cateva ori. Nu e clar daca e un avantaj sau nu. Si daca este, care. Din punct de vedere fiziologic pare ca e o mare problema. Mai mult ca un rau necesar decat un avantaj clar.
Sexualitatea umana poate fi si ea un efect secundar sau colateral. Nu e neaparata nevoie sa fie un avantaj.
Una din diferentele intre evolutie si design este ca evolutia se "multumeste" (sau se poate multumi, in unele cazuri)  cu prima solutie care merge, care indeplineste functia respectiva. Ca un fel de protopip pe masa de montaj. Uneori chiar sant refolosite piese vechi care aveau initial alta functie, ca sa imping analogia si mai departe.

Desi, din 1967 cand a fost editata The Naked Ape de Desmond Morris, s-au scris multe despre sexualitate, au aparut subdomenii legate de sexualitate in cadrul altor discipline (psihologie, sociologie, psihiatrie etc), totusi discutia trebuia pornita de la baza, de la argumente biologice acceptate si de la o carte valabila si azi dupa atata timp de la scrierea ei.

Plecand de aici, cred ca subiectul suscita interes si dezbaterea de pe acest forum, adresata atat celor cu pregatire de specialitate care vor aduce valoroase completari, cat si celor ce vor sa afle mai multe despre acest subiect si sa cunoasca mai bine natura sexualitatii umane, va avea ca rezultat un schimb de opinii din care vom avea fiecare ceva de invatat.

[c]

Nu stiu cum mai e teoria in privinta sexualitatii dar am citit mai recent ceva in legatura cu mersul biped. Cred ca teoriile care incearca sa explice mersul biped s-au schimbat de cateva ori. Nu e clar daca e un avantaj sau nu. Si daca este, care. Din punct de vedere fiziologic pare ca e o mare problema. Mai mult ca un rau necesar decat un avantaj clar.

"Specia noastră a realizat o modificare radicală în poziţia obişnuită a corpului. Ca şi geladele, noi ne petrecem o bună parte din timp stând în picioare, vertical. De asemenea, stăm drepţi şi faţă în faţă în timpul contactelor sociale. S-ar putea atunci ca şi noi să fi cunoscut ceva similar de genul autoimitaţiei? 

Ar fi putut poziţia noastră verticală să ne influenţeze semnalmentele sexuale? Privit în felul acesta, răspunsul este aproape sigur da. Poziţia tipică de împerechere a tuturor celorlalte primate implică apropierea masculului de partea posterioară a femelei. Regiunea genitală îi este prezentată acestuia din spate. El o vede, înaintează şi se urcă pe ea din spate. Nu există un contact corporal frontal în timpul copulării, regiunea genitală a masculului fiind alipită de regiunea nodală a femelei. La specia noastră situaţia este foarte diferită. Nu numai că există o activitate faţă în faţă prelungită, premergătoare copulării, dar actul copulării în sine este în primul rând un act frontal.
   
Au existat unele dispute în privinţa acestui ultim punct. Este o idee adânc înrădăcinată aceea că poziţia faţă în faţă este biologic naturală pentru specia noastră şi că toate celelalt trebuie considerate ca variaţiuni sofisticate ale primei. Autorităţi în materie au combătut acest punct de vedere şi au pretins că nu există o poziţie de bază în ceea ce ne priveşte. Orice relaţie corporală, sunt ei de părere, ni se potriveşte la fel de bine pentru sex şi, ca specie inventivă, este normal să experimentăm orice poziţii dorim – cu cât mai multe cu atât mai bine, de fapt, deoarece aceasta va spori complexitatea actului sexual, va spori noutatea sexuală şi va preîntâmpina plictisul sexual între membrii unei perechi constituite de mult timp. Argumentul lor este perfect valabil în contextul în care îl prezintă, dar în încercarea de a veni în sprijinul punctului lor de vedere au mers prea departe. Luptându-se pentru acest punct de vedere, respectivelor autorităţi în materie le-a scăpat faptul că există cu toate acestea o poziţie de împerechere de bază, naturală pentru specia noastră, poziţia faţă în faţă. Practic toate semnalmentele sexuale şi zonele erogene se află pe partea anterioară a corpului – expresiile faciale, buzele, barba, sfârcurile, semnele areolare, sânul femele, părul pubian, organele genitale înseşi, principalele zone de îmbujorare şi de înroşire sexuală. S-ar putea argumenta că multe din aceste semnalmente ar opera perfect de bine în primele etape, care ar putea fi faţă faţă, dar apoi, pentru copularea propriu-zisă, cu ambii parteneri acum pe deplin exitaţi prin stimulare frontală, masculul ar putea trece într-o poziţie posterioară pentru a se copula, penetrând din spate sau, în acelaşi scop, în orice altă poziţie neobişnuită ar alege.. Aceasta este perfect adevărat şi posibil ca mijloc de noutate, dar are anumite dezavantaje. Mai întâi identitatea partenerului sexual este mult mai importantă, la o specie de perechi cuplu ca a noastră. Contactul frontal înseamnă ca semnalele şi recompensele sexuale recepţionate sunt strâns legate de însemnele de identitate oferite de partener. Sexul faţă în faţă este „sex personalizat”. În plus, senzaţia tactilă precopulatorie generată de zonele erogene concentrate pe partea anterioară a corpului poate fi extinsă în faza copulării atunci când actul împerecherii se consumă faţă în faţă. Multe din aceste senzaţii s-ar pierde prin adoptarea altor poziţii.
   
Astfel, pare plauzibil a se considera copularea faţă în faţă ca fiind de bază speciei noastre. Există, desigur, o serie de variaţii care nu elimină elementul frontal: masculul deasupra, femela deasupra, lateral, poziţia pe vine, în picioare şi aşa mai departe, dar cea mai eficientă şi cea mai utilizată este cea cu ambii parteneri în poziţie orizontală, masculul deasupra femelei. Cercetătorii americani au estimat că, în cultura lor70% din populaţie utilizează numai acestă poziţie. Chiar şi cei care îşi variază poziţiile o folosesc totuşi pe cea de bază de cele mai multe ori. Mai puţin de 10% experimentează poziţiile cu penetrare dinspre partea posterioară. La o trecere în revistă masivă, luând în consideraţie mai multe culturi şi implicând aproape două sute de societăţi diferite, răspândite în întreaga lume, concluzia a fost că poziţia cu masculul penetrând femela dinspre parte posterioară nu apare ca practică uzuală la nici una din comunităţile studiate.
   
Dacă putem acum accepta acest fapt, putem reveni de la această mică digresiune la chestiunea iniţială, referitoare la autocopiere sexuală. Dacă femela speciei noastre urma să canalizeze cu succes interesul masculului asupra părţii frontale, evoluţia ar fi trebit să facă astfel încât regiunea respectivă să fie mai stimulativă. Cândva, înapoi în istoria noastră ancestrală, probabil că utilizam contactul dinspre partea posterioară. Să presupunem că am ajuns în etapa în care femela transmite semnalele sexuale masculului prin intermediul părţii posterioare dotată cu o pereche de fese cărnoase emisferice (care nu din întâmplare nu se găsesc în alte parte printre primate) şi o pereche de buze genitale sau labii, de culoare roşu aprins. Să presupunem că masculul a ajuns să reacţioneze puternic din punct de vedere sexual la aceste semnale specifice. Să presupunem că în acest punct al evoluţiei specia a devenit tot mai verticală şi mai orientată frontal în contactele sale sociale. Dată fiind această situaţie, ne-am putea foarte bine aştepta să găsim un soi de autoimitare frontală, de tipul cele întâlnite la banuinul gelade. Am putea vedea, dacă privim regiunile dispuse frontal ale femelelor speciei noastre, vreo structură ce ar putea fi o copie a expunerii genitale ancestrale de fese emisferice şi labii roşii?
   Răspunsul iese în evidenţă la fel de pregnant ca şi însuşi pieptul femelei. Sânii pronunţaţi, emisferici ai femelei trebuie cu siguranţă să fie copii ale feselor cărnoase, iar buzele roşii puternic definite ale gurii trebuie că sunt copii ale labiilor roşii. (Poate vă amintiţi că, în timpul stimulării sexuale intense, atât buzele gurii cât şi labiile genitale se umflă şi îşi accentuează culoarea, astfel că nu numai se aseamănă, dar se şi modifică în acelaşi fel, prin excitaţie sexuală). Dacă masculul speciei noastre era deja pregătit să răspundă sexual la aceste semnale când ele emanau dinspre regiunea genitală situată posterior, atunci el era inerent susceptibil de a răspunde la ele dacă puteau fi reproduse în aceeaşi formă pe partea frontală a corpului femelei. Şi se pare că exact aşa s-a şi întâmplat, femelele purtând o dublură de fese şi labii pe piept, şi respectiv pe gură (folosirea rujurilor şi a sutienelor este o nouă confirmare a acestui lucru).