Ştiri:

Vă rugăm să citiţi Regulamentul de utilizare a forumului Scientia în secţiunea intitulată "Regulamentul de utilizare a forumului. CITEŞTE-L!".

Main Menu

Intrebare ?!

Creat de Radu23, Aprilie 04, 2008, 05:20:37 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Radu23

Presupunand prin absurd ca am putea face un tunel prin mijlocul Pamantului si am lasa de la un capat un corp sa cada....unde ar ajunge? As vrea o explicatie concreta chiar tehnica daca se poate(sper sa o inteleg) tinand cont de toate legile fizicii. Ms

Abel Cavaşi

#1
Corpul ar începe să se deplaseze accelerat (dacă tunelul ar fi vid), ar trece prin centrul Pământului cu viteza maximă, apoi, din inerţie, s-ar duce mai departe, spre celălalt capăt al tunelului, parcurgând o distanţă egală cu cea parcursă până în centru, apoi s-ar opri şi ar începe să cadă înapoi spre centrul Pământului, iar fenomenul s-ar repeta la nesfârşit (dacă tunelul ar fi vid). Dacă tunelul nu ar fi vid, mişcarea aceasta oscilatorie s-ar diminua în timp, iar corpul nu s-ar mai putea ridica la înălţimea de la care a fost aruncat, urmând ca după un timp oarecare să se oprească în centrul Pământului.

Radu23

Ms pt raspuns,inteleg mai multe acuma :P dar ce forte l-ar tine acolo?

Electron

Citat din: Abel Cavaşi din Aprilie 04, 2008, 05:42:20 PM
Corpul ar începe să se deplaseze accelerat (dacă tunelul ar fi vid), ar trece prin centrul Pământului cu viteza maximă, apoi, din inerţie, s-ar duce mai departe, spre celălalt capăt al tunelului, parcurgând o distanţă egală cu cea parcursă până în centru, apoi s-ar opri şi ar începe să cadă înapoi spre centrul Pământului, iar fenomenul s-ar repeta la nesfârşit (dacă tunelul ar fi vid). Dacă tunelul nu ar fi vid, mişcarea aceasta oscilatorie s-ar diminua în timp, iar corpul nu s-ar mai putea ridica la înălţimea de la care a fost aruncat, urmând ca după un timp oarecare să se oprească în centrul Pământului.
Abel, ai luat in considerare si celelalte componente ale Sistemului Solar in acest raspuns ?

e-
Don't believe everything you think.

Abel Cavaşi

Hmmm, bună întrebare, Electronule :). Nu, nu am luat în considerare celelalte corpuri cereşti poate pentru că am avut impresia că pe Radu l-a interesat ce s-ar întâmpla cu acel corp în situaţia în care Pământul ar fi singur în Univers, pentru că aceasta este situaţia cea mai ,,intensă". Restul componentelor, după părerea mea, nu produc o influenţă importantă. Dar, dacă Radu crede că este necesar să ţinem seama şi de restul Universului, atunci evident problema se complică puţin mai mult, iar răspunsul nu poate fi atât de precis.

Radu, în ipoteza că răspunsul meu, care neglijează restul corpurilor din sistemul solar, este suficient pentru tine, atunci îţi pot răspunde la următoarea întrebare pe care mi-ai pus-o. M-ai întrebat ce forţă ţine corpul în centrul Pământului după ce el s-a oprit din balansul său.

Datorită forţei gravitaţionale, orice corp tinde spre potenţialul gravitaţional cel mai mic. Potenţialul depinde de înălţime şi scade cu înălţimea. Aşadar, orice corp va tinde să aibă înălţimea cât mai mică. Dacă un corp reuşeşte să ajungă în centrul Pământului, atunci el reuşeşte, de fapt, să ajungă în zona cu cel mai mic potenţial posibil. După ce a ajuns acolo, corpul este ,,mulţumit" şi nu mai vrea să plece de acolo pentru că nicăieri nu va găsi un potenţial mai mic. Aşadar, corpul va rămâne în centru chiar dacă asupra lui nu va acţiona nicio forţă (sau, echivalent, rezultanta forţelor care acţionează acolo asupra corpului este nulă).

Adi

Abel, ai raspuns foarte bine si foarte clar. Radu, starea de miscare "naturala" este cea de repaus. Nu este nevoie de nici o forta pentru a fi in repaus. Tocmai lipsa oricarei forte il tine acolo, in centrul Pamantului. Mai bine spus, exista foarte multe forte, fiecare "bucatica de Pamant" atrage corpul nostru, dar suma acestor forte, adica forta totala este perfect zero daca el este in centrul Pamantului si cum asadar o forta totala zero actioneaza asupra corpului, acesta nu isi schimba starea de miscare si ramane in centrul Pamantului.
Pagina personala: http://adrianbuzatu.ro