Se poate descrie universul fără geometrie?

[whitecrowro]

          Da, se poate.

De la primele legi ale mecanicii până la relativitatea generală, aproape toată fizica s-a construit pe geometrie.
Tot ce putem descrie — mișcare, câmpuri, energie, materie — apare sub forma unor relații geometrice: distanțe, curbe, suprafețe, spațiu și timp.
Chiar și mecanica cuantică, deși pare abstractă, folosește o geometrie proprie: spațiul Hilbert, în care stările se pot măsura prin ,,distanțe" între funcții de undă.

Cu alte cuvinte, geometria e felul în care gândim realitatea.
Dar dacă universul, în profunzime, nu este geometric deloc?

Modelul TQS (Topological Quantum System) propune exact asta. În el, nu există inițial nici spațiu, nici timp. Există doar stări cuantice care se leagă între ele prin reguli de fază și torsiune — adică prin topologie, nu prin distanță.
Geometria ar apărea doar ca un efect colectiv, o ,,umbră statistică" a acestor interacțiuni, ceva ce vedem abia când privim de la scară mare.

În loc de ecuații care descriu forme și mișcări, TQS folosește relații de stabilitate: cum anumite combinații de faze rămân coerente, iar altele se destramă. Din acest joc apare ceva ce se comportă ca un spațiu, cu metrică și curbură, deși inițial nu exista niciuna.

De ce ar fi nevoie să descriem universul fără geometrie?
Pentru că la scara Planck, adică la 10⁻³⁵ metri, noțiunile de ,,distanță" și ,,poziție" își pierd sensul.
Acolo, geometria devine spumoasă, instabilă, imposibil de definit. Iar teoriile actuale, oricât de elegante, se blochează exact în acele puncte — singularitățile.

Poate că, în loc să reparăm geometria, ar trebui să ne întrebăm dacă ea chiar este baza realității.
Poate că universul nu are nevoie de spațiu ca să existe — ci doar de relații, de faze, de echilibru dinamic.
Iar ceea ce noi numim ,,spațiu-timp" este doar felul în care mintea noastră traduce aceste relații într-o imagine geometrică.

Este o idee încă speculativă, dar frumoasă: că forma universului nu e un dat, ci un rezultat.

( https://doi.org/10.5281/zenodo.17274428 )