Freamătul căutării

[protelisav]

    Alegerea acestui titlu sugestiv, stimați cititori, este o invitație de a căuta împreună un răspuns la întrebarea existențială fundamentală: ce înseamnă Existența?  Referitor la statutul și rolul  omului  în Univers, trebuie să descifrăm misterul devenirii umane: cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm?
   În demersul cognitiv, vă propun ca punctul de plecare  în această provocare fascinantă  să fie teoria dipolilor vortex, concepție unitară în care Existența se manifestă ca dualitate între Universul nostru (format din materie) și Universul complementar (format din antimaterie), care coexistă ca Univers cvadridimensional dual  în cadrul Multiversului.
    Acest  model  gnoseologic transdisciplinar permite abordarea unitară a câmpurilor electromagnetic şi gravitaţional, descifrarea enigmei gravitonului, structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, justificarea dualismului undă – corpuscul şi cuantificarea mărimilor fizice, generarea antiparticulelor şi fenomenul de anihilare, emisia şi absorbţia radiaţiei de către microparticule, expansiunea Universului etc.
   Dipolii vortex sunt modele fizice pentru microparticule și câmpurile electromagnetice și gravitaționale  asociate, care asigură schimbul de particule universale primordiale între Universul nostru  și Universul complementar.
   Fotonii și gravitonii sunt particule universale primordiale care ies, respectiv intră în dipolii vortex, au un timp mediu de viaţă infinit,  nu au masă de repaus, ci doar masă de mişcare, sunt de tip  bosoni  şi se deplasează cu viteza luminii în vid.
   Sarcina electrică şi inducţia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv, densitatea intensităţii fluxului de fotoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat, iar masa şi intensitatea câmpului gravitaţional sunt proporţionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv,  densitatea intensităţii fluxului de gravitoni printr-o suprafaţă închisă în care se află vortexul asociat.
   Schimbul de materie, energie și informație între cele două universuri se face prin cuante spațio-temporale, cuanta de timp având semnificația de interval temporal de tranziție.
    Spațiul, timpul și informația sunt legate intrinsec de materia în mișcare și transformare, particulele universale primordiale fiind  cuante, nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau impuls mecanic, ci şi  cuante spaţio-temporale și de  informație.
     În teoria dipolilor vortex, particulele elementare și câmpurile fundamentale de forțe  sunt abordate unitar prin configurații de particule universale primordiale.  Oricărei microparticule  din Universul nostru , împreună cu câmpurile de forţă generate, i se asociază un dipol vortex,  care reprezintă  o configuraţie de particule universale primordiale mai mult sau mai puţin complexă.
     Se poate afirma că dipolul vortex  nu este  localizat cu precizie în spaţiu, având în vedere că particulele universale primordiale implicate sunt distribuite în întreg spaţiul.
   Pentru corelarea teoriei dipolilor vortex cu teoria cuantică  se  utilizează ipoteza că funcţia de undă  pentru un sistem cuantic  descrie distribuţia spaţio-temporală a particulelor universale primordiale implicate în dipolul vortex  asociat.
   În această interpretare, densitatea de probabilitate  pentru un sistem cuantic este proporţională cu concentraţia de particule primordiale implicate în dipolul vortex asociat.
      În cunoașterea microcosmosului, se pot distinge  următoarele etape importante:
- ipoteza existenței antiparticulelor, care a fost propusă de fizicianul Paul Dirac în anul 1928;
-descoperirea în radiația cosmică a pozitronului de către Carl D. Anderson în anul 1932;
- ipoteza existenței quarcurilor propusă în anul 1964 de către Murray Gell-Mann, care a descoperit, împreună cu Zweig,  schema obținerii barionilor;
- elaborarea teoriei cuantice a interacțiunii electroslabe de către Sheldon Lee Glashow,  Steven Weinberg și Mohammad Abdus Salam, bosonul Z fiind descoperit experimental în anul 1973;
- formularea Modelului Standard  al  particulelor elementare în anul 1974;
- ipoteza lui Peter Ware Higgs despre existența "particulei lui Dumnezeu", bosonul Higgs fiind descoperit  în anul 2012 cu ajutorul lui Large Hadron Collider de la CERN;
- descoperirea experimentală a oscilațiilor neutrinilor de către fizicienii Takaaki Kajita şi Arthur B. McDonald, care au primit Premiul Nobel pentru fizică în anul 2015; 
   - elaborarea unor teorii unitare dincolo de Modelul Standard, care includ și gravitația, ca de exemplu, teoria corzilor, teoria M etc.
   Modelul standard reprezintă consensul actual asupra constituenților de bază (fără substructură)  ai materiei și  a interacțiunilor fundamentale dintre aceștia.
   În acest cadru conceptual, se consideră  că materia este alcătuită  din  două  tipuri fundamentale  de  fermioni cu spinul 1/2, leptonii și quarcurile,  la care se adaugă mediatorii care intermediază interacțiunile  fundamentale.
   Fermionii sunt grupați în trei generații care reflectă comportarea lor față de interacțiunile tari, electromagnetice și slabe. Fiecare generație de fermioni conține două quarcuri, care interacționează tare, electromagnetic și slab, precum și doi leptoni, care nu interacționează tare, ci numai slab, iar dacă au sarcină electrică, și electromagnetic.
   Numărul leptonic L și numărul barionic B  au valorile: L = +1, B=0  pentru  leptoni, respectiv L= 0, B = +1/3 pentru quarcuri.
   Fiecare fermion elementar  este asociat cu o antiparticulă care are aceeași masă, dar numerele cuantice interne sunt de  semn opus, mai  precis: L= - 1 pentru  antileptoni și B= -1/3 pentru antiquarcuri. Numărul leptonic, numărul barionic și sarcina electrică sunt mărimi fizice care se conservă în toate interacțiile.
   Quarcurile sunt fermioni cu sarcina electrică fracționară (2/3 sau -1/3 din sarcina elementară), care nu există în stare liberă, ci doar în interiorul hadronilor (particule care interacționează tare, de tipul barionilor și mezonilor).
   Barionii (proton, neutron) sunt compuși din trei quarcuri, iar mezonii (pion, kaon) sunt alcătuiți dintr-un quarc și un antiquarc.
   Există șase tipuri de quarcuri, denumite convențional arome (up, down, charm, strange, top și bottom), fiecare aromă având trei subtipuri, pe care fizicienii le-au numit culori (red, green, blue).
   Mediatorii sunt bosoni vectoriali de spin 1 care intermediază interacțiunile fundamentale: gluonii, pentru interacțiunea tare, fotonii pentru interacțiunea electromagnetică,  bosonii Wși Z, pentru interacțiunea slabă.  În prezent, se presupune  că gravitonii, încă nedescoperiți experimental, intermediază interacțiunea gravitațională.
     Bosonul Higgs este un boson scalar de spin 0, care conferă masă celorlalte particule elementare prin mecanismul ruperii spontane a simetriei.
   Din păcate, Modelul Standard  nu a  reușit să integreze  logic interacțiunile gravitaționale și nu a oferit o explicație coerentă  pentru oscilațiile neutrinilor, precum și semnificațiile materiei și energiei întunecate.
   Pentru a depăși acest impas, fizicienii au conceput teoria supersimetriei (SUSY), care se bazează pe ipoteza că fiecare particulă elementară din Modelul Standard are o particulă parteneră
supersimetrică, cu aceeași masă și numere cuantice interne, dar având spinul diferit  cu 1/2.
     Deocamdată,   supersimetria boson-fermion nu a fost observată în experimentele efectuate în acceleratoarele de  particule.  S-a  presupus că supersimetria, dacă  există, trebuie să fie o simetrie ruptă,  pentru a permite ca  superparticulele să aibă o  masă mai mare decât echivalenții lor din Modelul Standard.
   Istoria științei este marcată de  crezul lui Einstein într-o teorie unificată a câmpului, model geometric care poate  să descrie unitar cele două forţe fundamentale cunoscute pe atunci, gravitaţia şi electromagnetismul. Deși nu a reușit să-și îndeplinească acest vis, genialul savant a lansat o fascinantă provocare pentru cercetători de a găsi o "teorie a tuturor lucrurilor", care să explice întreaga Existență - de la microcosmos, la macrocosmos și megacosmos.
   Teoria Marii Unificări reprezintă diverse încercări de  a descrie printr-un formalism teoretic comun forțele electromagnetică, slabă și tare. Se speră că Teoria Marii Unificări va fi extinsă la o  Teorie a Totului care va unifica cele trei tipuri de interacțiuni fundamentale cu cea gravitațională. Una dintre aceste concepții unificatoare este Teoria Stringurilor (String Theory), în care particulele elementare sunt modelate  prin  stringuri (corzi, sfori sau bucle) vibrante, închise sau deschise, care plutesc în spațiu-timp și se află în stare de excitație.
      Proprietățile fizice ale particulelor care fac parte din Modelul standard reprezintă diverse moduri în care stringurile pot să vibreze, altfel spus, oscilațiile stringurilor generează proprietățile constituenților fundamentali ai  materiei în stare de substanță sau de câmp.
   După părerea lui Burt Ovrut, profesor la Universitatea Statului Pennsylvania din University Park,  particulele sunt  coarde mici și invizibile, care emană  materia, precum muzica  din coarde: "Dacă o ciupești (coarda) într-un anumit fel, obții o frecvență anume, dar, dacă o ciupești în alt fel, poți obține mai multe frecvențe, așa ai note diferite."  O altă exprimare sugestivă  este  cea a lui Michio Kaku, profesor la City University din orașul New York, care afirmă că  "universul este o simfonie, iar legile fizicii sunt armonii ale unei supercoarde."
   Au fost concepute cinci variante pentru teoria stringurilor, într-un hiperspațiu cu zece dimensiuni, nouă spațiale și una temporală. 
     Teoria stringurilor asigură punți de legătură între teoria cuantică și teoria generală a relativității, care sunt incompatibile în forma actuală.
   În cadrul teoriei superstringurilor, multitudinea de  particule cuantice sunt descrise ca note pe o supercoardă, ansamblul de particule fiind asociat cu spectrul de vibrații.
   Pentru a pune în concordanță teoria superstringurilor cu teoria supergravitației, la cele zece dimensiuni a fost adăugată a unsprezecea dimensiune, obținându-se  o concepție extinsă, care este cunoscută sub numele de  "teoria membranei"(Teoria M), în care membrana devine constituentul fundamental al universului.
   Teoria M este o teorie supersimetrică care a apărut în anul 2008, cele cinci variante ale teoriei corzilor fiind considerate diverse manifestări ale teoriei membranei.
   Spre deosebire de teoria corzilor, în care șase, din cele zece dimensiuni, sunt "strânse" într-o regiune a spaţiului (spaţiu Calabi-Yau),  mult  prea mică pentru a fi pusă în evidență, în Teoria M unele din aceste dimensiuni ar putea fi foarte mari, chiar infinite.
   Pe lângă numeroși adepți, teoria stringurilor a avut și critici care au remarcat  unele lipsuri. Unul dintre critici este Peter Woit, fizician la Universitatea Columbia, care afirmă: "Postularea unor corzi (strings) care se mișcă într-un spațiu cu 10 dimensiuni a apărut în 1974 și a devenit paradigma dominantă din 1984 încoace. După patruzeci de ani de cercetări și după publicarea a zeci de mii de lucrări științifice știm că aceasta este o idee goală. [Teoria stringurilor] prezice nimic despre nimic, câtă vreme se alege cu grijă felul în care sunt compactificate cele șase dimensiuni suplimentare, astfel încât să devină invizibile".
   Deși modelele  geometrice al teoriei corzilor și teoriei membranei sunt inacceptabile, este corectă ipoteza că mulțimea particulelor elementare poate fi pusă în corespondență cu o mulțime de oscilații în care frecvențele armonicelor sunt corelate cu  frecvența fundamentalei.
   Afirmația precedentă poate fi justificată în cadrul teoriei dipolilor vortex, concepție unitară despre Existență, care oferă noi semnificații și corelări ale noțiunilor științifice. 
   Materia se poate afla  atât în stare structurată prin dipoli vortex pe diverse nivele de organizare a substanței, cât și în stare nestructurată în cazul vidului.
   Desigur, Universul nostru  şi Universul complementar  reprezintă doar  una dintre  posibilităţile  infinite  de  manifestare  dialectică  a  Existenţei într-un Multivers format din  universuri duale  paralele.   
   Evoluția Universului nostru  are loc într-o buclă a Multiversului, însă nu are un început sau sfârșit,  deoarece  înseamnă o  transformare permanentă a organizării materiei, fiind modelată la nivel global prin unda universală de structurare.
   Este bine de  precizat că unda  cosmică  de  transformare  este generată local de  diferenţa  de  concentraţie dintre  particulele primordiale din Universul nostru  şi cele din Universul complementar, parametru care determină şi configurarea dipolilor vortex.
   Deşi Universul nostru se află în prezent într-un stadiu  de expansiune accelerată, este posibil ca după foarte  mult timp să  treacă  într-un  stadiu  de  contracţie, prin inversarea dipolilor vortex şi transformarea  materiei  în  antimaterie.
     La graniţa dintre componentele duale ale Multiversului pot să apară procese cosmice de anihilare a materiei şi antimateriei, cu transformarea acestora în radiaţie electromagnetică. Aceste  zone active  reprezintă sursele  îndepărtate  care  emit fluxuri  intense de  radiaţii  în diverse  domenii spectrale  ale  undelor  electromagnetice.  Se ştie că, la limita orizontului cosmologic accesibil fiinţei umane, au fost puse în evidenţă surse foarte intense de radiaţie electromagnetică - denumite quasari (quasi-stellar radio source). Termenul este impropriu, deoarece un quasar nu trebuie identificat cu un corp cvasi-stelar, ci reprezintă o zonă activă, cu raza de 10 până la 10.000 de ori mai mare decât raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de creştere.
   Aşa cum am mai precizat, devenirea Universului nostru are la bază diferenţa concentraţiei de particule universale primordiale faţă de Universul complementatar, care determină configurarea dipolilor vortex şi structurarea materiei pe diverse nivele de organizare prin interacţiuni electromagnetice, gravitaţionale, tari şi slabe.
   În zona din Galaxia noastră (Calea Lactee), în care se află Sistemul solar, electronul şi protonul sunt particule elementare stabile, cu timp mediu de viaţă infinit, deoarece dipolii vortex asociaţi corespund fluxului de particule universale dintre cele două universuri. De aceea, în valoare absolută, sarcina electronului este egală cu sarcina protonului. În stare liberă, neutronul este instabil, având timpul mediu de viaţă de 917 s. Doar prin configurarea dinamică a nucleelor atomice se pot asigura condiţiile necesare ca neutronul să devină stabil.
   În această  "cheie" poate fi  explicată natura  substanţei din Sistemul solar, care corespunde zonei electrono-protonice de stabilitate. Este firesc să presupunem că zonele marginală şi centrală ale Galaxiei noastre asigură alte condiţii de stabilitate pentru dipolii vortex asociaţi particulelor elementare.
     Faptul că, în centrul  Căii Lactee, se  află  o gaură  neagră (denumită Sagitarius A), la distanţa de  26.000 ani lumină de  Terra, constituie  un  argument pentru  ipoteza că  această  zonă  asigură  "neutronizarea substanţei", conform schemei devenirii existenţei pe baza diferenţei de concentraţie a particulelor primordiale din cele două universuri.
   În acest cadru conceptual, structura şi evoluţia stelară concepută de astronomii E. Hertzsprung şi H. N. Russell pot fi explicate prin apropierea progresivă a stelelor de centrul galaxiei sub acţiunea forţelor gravitaţionale. Pe de altă parte, se oferă o nouă viziune a corelării universale a proceselor din Univers prin schimbul de microparticule între diverse surse cosmice, mai mult sau mai puţin îndepărtate.
   Se poate afirma că teoria dipolilor vortex pune  în evidenţă  legăturile  intrinseci dintre   spaţiu, timp şi  materia în mişcare  şi  transformare, făcând  trimitere  la  manifestările  Existenţei  ca  unitate  în diversitate  la graniţa dintre  cauzalitate şi întâmplare, actualitate şi potenţialitate.    Existența este "Totul", din trecut, prezent și viitor, ca posibilitate și realitate, fiind reflectată  parțial de ființa umană prin adevăruri relative din ce în ce mai riguroase.   
   Disponibilitățile spațio-temporale ale spiritului unui individ se manifestă prin conștiință, care permite înscrierea pe o traiectorie specifică în Universul cvadridimensional al Existenței prin raportarea la un registru informațional  de semnificații și valori modelate de evoluția dialectică a culturii și civilizației. Altfel spus, destinul ființei umane este tendința spre perfecțiune, pentru aflarea progresivă a adevărului absolut despre Existență.  Într-o exprimare plastică,Existența este Totul, iar omul  este freamătul căutării veșnice pe tărâmul Necuprinsului.    Referitor la gnoseologie, calea de urmat pentru înțelegerea pe deplin a Existenței o reprezintă dialectica materie - spirit.
   Universul complementar  are un rol esențial în devenirea vieții  și derularea unor evenimente din Universul  nostru, fiind sediul localizării informației supreme care definește  Spiritul universal, cel din care derivă spiritul individual denumit și suflet.
   Se poate afirma că spiritul este  metainformația, adică  "informația despre informație"  ca principiu animator și vector al devenirii  materiei  organizate  la nivel superior, spiritul individual manifestându-se la om prin conștiință.
   Saltul calitativ de la materia inertă la materia vie este marcat de informația genetică, apoi de metainformație, care asigură împreună unitate și diversitate  pe traiectoria evolutivă până la  apariția conștiinței la om, capabil să dea sens și valoare proceselor și fenomenelor din mediul în care trăiește, acționând prin rațiune și creativitate pentru atingerea unor obiective.
   Teoria dipolilor vortex  validează credința în nemurirea sufletului și oferă un alt registru de interpretare a concepțiilor filosofice ale lui Kant și Hegel.
   În idealismul transcendental, elaborat de Kant, se consideră că   lucrurile şi fenomenele  realităţii  există în sine, ca entităţi obiective.  Cunoașterea începe cu experienţa sensibilă, cu stimularea organelor de simţ, fără ca prin aceasta să fie cunoscute lucrurile în sine, ci numai aşa cum apar, deoarece în procesul interacţiunii ar interveni activ şi transformator formele subiective  şi apriorice ale sensibilităţii (spaţiul şi timpul), precum şi ale intelectului (conceptele de substanţă, cauzalitate, necesitate). 
   Concepția filosofică a lui Kant poate fi corelată cu teoria dipolilor vortex  referitor la rolul activ al subiectului în cunoaștere, mai precis, "matricea cognitivă" a spiritului individual reprezintă o posibilitate de abordare a Existenței care dă sens și valoare lucrurilor.
   Hegel  a pus la baza întregii Existenţe  conceptul universal de "Idee absolută",  care începe de la o abstracţie nedeterminată (teza), parcurge un proces de degradare prin care se exteriorizează sub formă de natură (antiteza) şi se ridică apoi la abstracţia finală (sinteza), etapă în care spiritul, ca unitate a ideii şi naturii, a depăşit contradicţia şi, odată cu ea, realitatea.
     În raportarea la Existență, metoda dialectică reprezintă un salt în gnoseologie, fiind bazată  pe universalitatea contradicţiei, dedublarea unicului în laturi contrare, legea transformării acumulărilor cantitative în salturi calitative, precum şi mecanismele negării negaţiei.
   Se poate spune că, în cadrul teoriei dipolilor vortex, noțiunile de spațiu și timp capătă semnificații profunde, fiind corelate intrinsec cu schimbul de particule universale primordiale prin dipolii vortex, dar și cu  posibilitățile de acțiune și de procesare a informațiilor de către om.
Pentru mai multe detalii despre această teorie novatoare, cei intresați pot accesa legăturile web: 
https://www.academia.edu/41108286/Cunoasterea_de_maine
https://www.academia.edu/49413054/Orizonturi_euristice

[calahan]

Dl Protelislav
Raspunsul la intrebarea hamletiana, este doar unul singur: a exista inseamna a fi. A fi inseamna existenta fizica reala, in afara si independent de constiinta omeneasca. Tot ce este in constiinta omeneasaca este doar metafizica. Toti cercetatorii lumii (geologi, biologi, paleontologi, arheologi) se iau dupa urmele ramase de la evenimentele petrecute in alte vremuri si ajung la niste imagini ale lumilor de alta data. Dar toate aceste imagini, induse de urmele descoperite, sunt doar metafizica, nu au nicio corespondenta in realitatea fizica. In mintea omeneasca, care este ca reflectarea reflectarilor, este doar metafizica. Am vazut ca sustineti hotarat teoria vortexurilor. Teorie care vine totusi din occident. Nu este o teorie originala creata de dumneavoastra. Am mai vazut, prin fisierele postate, ca dl inginer a ajuns la explicatia rationala a aparitiei vortexurilor, bazata pe dinamica nucleonilor si izvorata tot asa din "freamatul cunoasterii". Am vazut ca dumneavoastra sustineti hotarat toate teoriile fizice venite din occident si respingeti hotarat teoriile imaginate de cercetatorii nostri. Si astfel imi pare ca anulati cam tot "freamatul cercetarii" de la noi. Chiar vroiam sa va rog, daca sunteti amabil sa va spuneti o parere asupra  modului cum a fost dedusa aparitia vortexurilor, din dinamica nucleonilor, vazuti (modelati ipotetic) ca si rotoare foarte multipolare si de foarte mare putere. Tot din "freamatul cautarii" au izvorat si argumentele care sustin, cu demonstratii matematice, identitatea dimensionala masa-sarcina, adimensionalitatea factorilor  electric  k  si gravific  G si a lui epsilon,0, precum si dimensiunea fizica de lungime  L  a capacitatii electrice. Dar toate acestea, daca nu vin din occident si nu sunt nici in manuale si nu este nici cum ati invatat dumneavoastra, sunt doar pseudostiinta si nu va intereseaza de loc sa verificati logica formulelor, sa vedeti ce spun formulele. Eu asa am invatat ca formulele sunt sfinte si logica lor nu poate fi rasturnata. Daca specialisti ai domeniului, ca si dumneavoastra, ca si multi altii, nu vin cu argumente care sa demomstreze la modul indubitabil ca acele formule din fisiere sunt gresite si sunt cu adevarat pseudo-stiinta, atunci formulele acelea, ale argumentarilor din fisiere, sunt corecte si adevarate si reflecta realitatea fizica, chiar daca nu le convine pseudostiintificilor (pseudo-savantilor).

[calahan]

Dl Protelislav
Nu stiu ce vrea sa insemne lipsa dumneavoastra de reactie (de feedbac) la comentariul postat de mine. Vreau sa va rog, daca sunteti cumva amabil si cuprins sau patruns de " freamatul cautarii", sa examinati acest, pdf in care este demonstrata identitatea dimensionala masa-sarcina si adimensionalitatea factorilor gravific  G  , electric  k  si a permitivitatii electrice epsilon0. ([M=Q] ; [G]=[K]=[eps0]=adimensionali). Dupa mine, demonstratiile acestea ar produce consecinte importante in sistemul teoretic actual al fizicii si ar duce la clarificarea multor enigme din fizica. Va rog deci sa aveti amabilitatea sa imi semnalati toate erorile din acele rationamente. Fiindca daca nu sunt greseli in rationamente, inseamna ca sunt corecte si atunci acele rationamente ar trebui publicate in revistele de fizica teoretica. pdf-ul se gaseste postat in pagina forumului la link-ul de mai jos.
https://forum.scientia.ro/index.php?topic=5497.0 

[calahan]

Dl Profesor Protelislav.
Eu m-am gandit ca daca dumneavoastra sunteti pasionat de teoria vortrxurilor gravitationale, ati fi foarte interesat de o explicatie a modului cum ar aparea aceste vortexuri, care, asa am inteles, ca ar fi generate de dinamica de la nivelul nucleonilor. Eu imi amintesc ca parca am postat un articol cu dinamica de la nivelul nucleonilor, care ar produce, prin rotatie foarte rapida, turbioane, adica vortexuri gravitationale, care ar pleca perechi de la bazele rotoarelor cilindrice ale nucleonilor. Habar nu am pe unde este postat acest pdf si daca nu cumva a fost sters de moderatori, la comanda fanilor relativisti. Daca cumva nu a fost inteligibil articolul respectiv, sunt dispus sa va fac un rezumat al ideilor de acolo. Fiindca l-am studiat mult timp si am ajuns la convingerea ca l-am inteles foarte clar. Argumentarile matematice de acolo ma depasesc si nu am rabdare sa scriu un vagon de formule, de argumentare, care oricum nu intereseaza pe nimeni. Fiindca asta este prejudecata statornicita: Tot ce nu vine din occident este gresit si este pseudostiinta. Fiindca ai nostri cercetatori nu pot sa ajunga la nivelul de judecata al occidentalilor. Eu parca am retinut ca ideea vortexurilor gravitationale era pomenita si in tratatul de; -Gravitatie- al lui Ioan Grigorescu. Dar din cate am rasfoit eu, nici dumnealui nu a ajuns la mecanismul intim al gravitatiei, la dinamica nucleonilor.

[atanasu]

Dle Protelislav ai cerut participare .
Un milog de pe aici vad ca  cerseste un raspuns .Ca el doreste sa fure idei, pentru mine este aproape o certitudine. Ca are si alte probleme mentale  este o alta, dar este totusi cazul sa-ti fie mila de el. Ce spui?
Mai inviorezi si firul ca Virgil este si preocupat si plictisit de milogeala asta iar pe mine nu ma prea intereseaza nefiind doar milogeala simpla ci si una obraznica

[calahan]

Dl profesor Protelislav
Nu trebuie sa luati inseama postarile, de bruiaj, ale acestui personaj inchipuit si ipocrit, care ba este inginer constructor, ba este doctor in economie, ba este doctor in filozofie si atunci ar fi un personaj redutabil intrun dialog filozofic. Din postarile dumnealui se vede ca este doar un personaj de sueta, de cleveteala, un ignorant cu rabufniri delirante si nicidecum un personaj de colocviu stiintific. Se tot incearca si dumnealui, ca sa fie bagat in seama, desi nu are nimic de spus.
Eu cred ca dumneavoastra nu ati vazut articolele cu structura dinamica a neutronului si cu mecanismul gravitatiei. Si vreau acum sa va fac un scurt rezumat, din ideile pe care mi le mai amintesc. Se arata acolo, ca neutronii (nucleonii) ar fi niste sisteme de unde E-M stationare, de foarte mare amplitudine  (cam 1MV), care se rotesc (se propaga) cu viteza c/274 (m/s), pe cercul de raza neutronului. Se considera axiomatic ca raza neutronului ar fi pe jumatate din raza electronului.( r_n=r_e/2.). Sistemul undelor stationare al nucleonului se comporta ca un rotor foarte-multipolar si este compus cam din 1840 de unde. Fiecare unda, din sistem, are masa inerta egala cu masa unui electron si este compusa dintro semiunda centripeta si o semiunda centrifuga. Deci rotorul nucleonic, ar fi ca un gratar cilindric, cu 3680 de vergele paralele cu axa de rotatie. Prin rotatia foarte rapida a rotorului neutronic ar aparea in jurul lui, un camp electric alternativ, de foarte mare frecventa (10²³  (Hz)). Camp care ar impiedica interactiunea neutronului cu campul electric stationar si ar face comportamentul neutru al neutronului. Vergelele rotorului neutronic, ar fi de fapt benzi foarte inguste de curenti eterici laminari, foarte scurti si pe directia razei, din sanul ventrului de foarte mare tensiune al semiundei neutronului. Asupra acestor curenti eterici radiari de semiunda, actioneaza forta electromagnetica, care propulseaza curentii cu viteza  c/274 (m/s) pe cercul de raza neutronului. Este demonstrat ca forta electromagnetica, propulsoare a curentilor, in miscarea de rotatie in jurul axei, este egala cu forta de inertie, la nivelul fiecarei semiunde din sistem. (B.I.l=m.a). La fel puterea mecanica este egala cu puterea electrica. (F.v=U.I). Prin rotatia foarte rapida a rotorului neutronic (10²⁰  (rot/s)), apare campul centrifugal al semiundelor, camp care se suprapune peste campul electric al semiundelor, generand o inegalitate a amplitudinii semiundelor. In semiundele centrifuge campul centrifugal se aduna cu campul electric al semiundei, fiind in acelasi sens si pe aceeasi directie. In semiundele centripete, campul centrifugal se scade din campul semiundei, fiind in sensuri opuse. Din suprapunerea campului centrifugal, peste campul electric al semiundelor, rezulta o inegalitate intre vitezele de circulatie ale eterului, in sanul semiundelor, de 3743 (m/s). Aceasta diferenta de viteza, genereaza in interiorul rotorului neutronic, o depresiune, un gol de spatiu, care genereaza fluxul eteric de aspiratie al neutronului, prin cele doua baze ale cilindrului (rotorului) neutronic, cu o viteza foarte mica, de circa 2,68. 10^-7  (m/s).  Raportul intre viteza fluxului eteric de aspiratie si viteza fluxului eteric de refulare, ca si raportul intre sectiunea de refulare a eterului si sectiunea de aspiratie a eterului, ar fi dat de constanta gravitationala de la nivelul nucleonilor  G_n care ar fi egala cu 8.epsilon0.(G_n=8∙ε₀), dovedind la modul indubitabil ca gravificul este derivat din electric. Fluxul acesta eteric de aspiratie, de la nivelul nucleonilor, face fluxul eteric de aspiratie al substantei. Flux care ar fi componenta principala a tensorului gravitatiei. Acea componenta  care genereaza in permanenta atractia dintre mase, adica golul sau depresiunea din spatiu, in care aluneca substanta si face ca masa sa fie intotdeauna de un singur semn. Din cauza rotatiei foarte rapida a rotorului neutronic, fluxul eteric de aspiratie, prin bazele cilindrului neutronic, capata aspectul unei perechi de turbioane,(vortexuri) care se rotesc in acelasi sens, dar se insuruba pe aceeasi directie, dar in sensuri opuse. Acest ansamblu ar corespunde foarte bine dipolului vortex gravitational si deci ar fi de inteles nasterea vortexurilor gravitationale din structura dinamica a neutronilor.

[atanasu]

[calahan]

Dl Protelislav
Atitudinea dumneavoastra este contradictorie. Dumneavoastra, din fascinatia pentru teoria dipolilor vortex gravitationali, ati alcatuit o culegere de fraze, cu expresii academice, culese de prin reviste occidentale, fara vreo argumentare matematica si le-ati postat ca fiind stiinta autentica. Dar in acelasi timp, tratati cu toata indiferenta, teoria argumentata temeinic cu matematica simpla, care incearca sa explice nasterea acelor dipoli vortex gravitationali, (care v-au fascinat pe dumneavoastra si care considerati ca ar explica toate enigmele universului fizic), din dinamica structurii nucleonilor. Mai este si o teorie, tot asa, foarte bine argumentata cu matematica elementara, care demonstreaza, fara niciun dubiu, ca  G-ul, constanta interactiunilor gravifice, este doar un adimensional fizic, care nu produce niciun efect fizic si care reflecta raportul dintre suprafata integratoare si suprafata generatoare, a campului gravific. Chiar ma intreb daca dumneavoastra puteti sa realizati, sa constientizati, importanta adimensionalitatii lui  G, pentru sistemul teoretic al fizicii. Fiinndca demonstrarea adimensionalitatii lui  G , care ar putea sa insemne o descoperire romaneasca absoluta. Asta numai daca savantii nostri nu ar depune eforturi sa o ingroape. Fiindca daca nu vine din occident nu are nicio valoare. Dar atitudinea dumneavoastra se potriveste exact cu atitudinea savantilor nostri, care nu au nicio consideratie pentru teoriile elaborate de cercetatorii nostri si le considera apriori ca ar fi pseudostiinta, fara nicio verificare teoretica a argumentarilor. Fiindca, nu-i asa, numai teoriile care vin din occident sunt stiinta adevarata, care merita sa fie publicata si mediatizata, pentru invatamantul tineretului.

[atanasu]

Pentru toti  idiotii (redusii mintal) autoiodidacti :Idiotu-le care oi fi tu acela, vezi ce gaseti daca pleci de la legea lui Hooke din domeniul elastic si studiaza adimensionalitatea modulului lui Young pe care eu  il declar astfel(asa vreau eu sa  fie adica adimensional) si astfel vei gasi tot ce trebuie despre Univers si Divinitate !

[calahan]

Dl Protelislav
Se vede ca nu sunteti de loc patruns de freamatul cautarii. Fiindca nu cautati de loc sa raspundeti la mesajele adresate dumneavoastra. Cum ar putea fi interpretata tacerea sau indiferenta dumneavoastra la mesajele care vi s-au adresat, daca nu decat ca lipsa totala a freamatului cautarii, pe care l-ati elogiat in eseul acela extins?

[atanasu]

Calahan
Este prima oara cand doresc sa te felicit ! Sine ira et studio

[calahan]

Dl profesor Protelisav
M-am gandit ca acum daca incepe vacanta cea mare, dupa ce se termina cu examenele de absolvire si cu cele de admitere, poate ati avea timp sa ne faceti un eseu profesional, pentru pagina de stiinta a forumului. Dumneavoastra, ca un specialist in domeniul fizicii, si ca un talentat al eseisticii, ati putea sa ne scrieti un eseu, de mare competenta, in care sa expuneti toate argumentele:- pentru care nu poate fi acceptata ipoteza identitatii dimensionale masa-sarcina, cu toate consecintele teoretice pe care le produce:-pentru care nu poate fi admisibila adimensionalitatea constantei gravitationale  G:- sau  pentru care nu poate fi admisibila structura ipotetica, de rotor foarte-multipolar, a nucleonului. Structura care, prin rotatia foarte rapida, ar genera dipolii vortex gravitationali, la nivelul cel mai profund al substantei, aceia responsabili de producerea interactiei gravitationale, prin generarea fluxului eteric de aspiratie al substantei. Flux care pare sa fie demonstrat de experimentul Pound-Rebka si de experimentul lui Martin Grusenic, cu interferometrul de tip Mikelson, care se roteste in plan vertical. Cred ca un astfel de eseu, scris de o persoana foarte competenta, care sa elimine cam toate nelamuririle din postarile din pagina de fizica, ar fi asteptat cu multa nerabdare, de catre userii de pe pagina de stiinta a forumului.

[calahan]

Dl Profesor Tudor Vasile
Vad ca dumneavoastra ne-ati uitat de tot. Sau nu stiu din ce motive nu vreti participati la dezbatere si nu vreti sa raspundeti la chestiunile in discutie. Dar eu unul nu v-am uitat. Si postez acum titlul unei lucrari, in limba engleza, referitoare la vortexul atomic. Cred ca este un subiect care va pasioneaza de la o vreme si s-ar putea sa gasiti in aceasta carte unele lamuriri.
The Vortex Theory of Atoms
— pinnacle of classical physics —
Thesis for the master's degree in History and Philosophy of Science, by
Steven van der Laan1
Supervisor: Dr. Jeroen van Dongen
Institute for History and Foundations of Science
Utrecht University
1stevenlaan1@gmail.com

[atanasu]

Dle Protelisav, autor al acestui eseu .
Ma scuzati pentru ca se pare ca nu am inteles ceva inteles bine  de dvs ca om cu o obsesie unica, respectiv obsesia gasirii  Teoriei totului despe Univers(A theory of everything (TOE[1] or TOE/ToE), final theory, ultimate theory, unified field theory or master theory is a hypothetical, singular, all-encompassing, coherent theoretical framework of physics that fully explains and links together all aspects of the universe.[2]: 6  Finding a theory of everything is one of the major unsolved problems in physics.[3] String theory and M-theory have been proposed as theories of everything / https://en.wikipedia.org/wiki/Theory_of_everything)  pe care mai sunt fizicieni destul de seriosi dar si ei plecati cu sorcova neintelegand raportul dintre transcendent si imanent care  eu cred ca se poate  ascunde cel mai bine ca subtematica a acelui fir deschis de mine in scopul discutiei pe teme esotrice-Marginire si nemarginire  si de aceea inceput ca  un  fir care care este  din start prea esoteric dar a fost mazgalit  tot de de obseia celui care ca personaj obsesiv se pare ca a fost inteles  ca atare  de dvs care nu doriti sa rapundeti obsesiei dsale cu obsesia dvs care fiind atat de generala ar suporta discutii poate ca altfel inutile cu orice interlocutor cuprins si el  de subobsesii de diferite facturi.

Dar poate ca Totul ar incapea  in imaneanta noastra actuala desi eu nu prea cred asta si aunci ar fi doar un fel de ultima teorie in permanenta dezvoltare asa cum este si stiinta noatra de azi, epistemologic vorbind adica doar total cuprinzator infaurandu-se in jurul ei.

Remarc in rezumatul dvs excelent asupra stadiului actual al fizicii fraza legata de   Teoria Marii Unificări : "Deşi Universul nostru se află în prezent într-un stadiu  de expansiune accelerată, este posibil ca după foarte  mult timp să  treacă  într-un  stadiu  de  contracţie, prin inversarea dipolilor vortex şi transformarea  materiei  în  antimaterie"

In acest sens voi adauga, poate, ce spune intelepciunea yogina despre asta, respectiv francezul Constntine Kerneiz traitor in prima jumatate a secolului trecut in cartea sa  KARMA Yoga(1938)

[calahan]

Dl Profesor Tudor Vasile
Vreau sa va spun ca am primit de curand un link unde este postata lucrarea integrala a dl-ui inginer. Lucrare in care sunt expuse cateva consecinte produse in sistemul teoretic actual al  fizicii, de catre ipoteza identitatii dimensionale masa-sarcina. Cartea este postatala linkul de mai jos.;  https://drive.google.com/file/d/1HxI9IWXuxdCgXCiVkXIOFq_9MC_zzs0O/view?usp=sharing . Dumneavoastra ca specialist in domeniu, daca o examinati, cred ca o sa veniti cu multe observatii critice. Fiindca din cate am inteles eu, de la stiintificii de pe forum, ar fi o lucrare eretica si pseudostiintifica. Cu toate ca in lucrare sunt explicate multe enigme ale fizicii, intrun mod rational intuitiv, numai pe baza legilor cunoscute ale fizicii. Dar nu se prea potriveste cu ceeace se invata acum la universitate.