Scientia nova

[protelisav]

Fiinta umana traieste sub semnul valorilor perene de bine, frumos si adevar. Desi binele predomina in morala, frumosul in arta, adevarul in stiinta si filozofie, este imposibila o delimitare neta a domeniilor de studiu, care se suprapun mai mult sau mai putin pe traiectoria devenirii umane. Cunoasterea stiintifica coexista cu cea filozofica influentandu-se reciproc, atat in evolutia istorica a omenirii, cat si in planul constiintei individuale si la nivelul mentalului  colectiv, diferentele fiind, cu precadere, de ordin meodologic. Este tulburatoare afirmatia lui  Malreaux ca ,,Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc". Destinul fiintei umane nu poate fi plasat intre credinta si negare, pentru ca Omul isi justifica existenta in Univers prin creativitate. Conceptiile religioase pot fi corelate cu reprezentarile filozofice primare ale omenirii care au marcat profund diverse evenimente istorice.
Propun termenul de logozofie(din gr. logos = stiinta, sophia = intelepciune) pentru a exprima optiunea pentru o noua cunoastere,  in care stiinta si filozofia sunt integrate intr-un ansamblu unitar de interpretare a existentei si de reconfigurare a disponibilitatilor  de actiune umana.  Prin adevaruri relative, fiinta umana tinde asimptotic spre cunoasterea adevarului absolut. Demersul cognitiv in stiinta si filozofie a fost sugerat de marele ganditor Descartes prin celebra indoiala metodica "Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum" (Ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist). Un rol important  in istoria cunoasterii realitatii l-au avut  Kant, Hegel si Karl Marx, reprezentanti de seama ai filozofiei clasice germane.
Immanuel Kant(1724-1804) a elaborat un sistem filozofic propriu(idealismul transcendental) expus in cele trei lucrari fundamentale : "Critica ratiunii pure", consacrata teoriei cunoasterii, "Critica ratiunii practice",  consacrata eticii si  "Critica puterii de judecata", consacrata esteticii si teoriei finalitatii naturii. El porneste de la convingerea ca lucrurile si procesele realitatii  exista in sine, ca entitati obiective. Procesul cunoasterii incepe cu experienta sensibila, cu stimularea organelor de simt, fara ca prin aceasta sa fie cunoscute lucrurile in sine, ci numai asa cum apar, deoarece in procesul interactiunii ar interveni activ si transformator formele subiective si apriorice ale sensibilitatii(spatiul si timpul), precum si ale intelectului(conceptele de substanta, cauzalitate, necesitate etc.). Prin abordarea novatoare a raportului subiect-obiect, Kant realizeaza o sinteza reusita intre empirism si rationalism.
Georg Wilhelm Friedrich Hegel(1770-1831), a conceput un sistem idealist-obiectiv de interpretare a realitatii bazat pe metodologia dialectica, expus  in numeroase lucrari, precum: "Fenomenologia spiritului", "Stiinta logicii", "Enciclopedia stiintelor filozofice", "Prelegeri de estetica", "Prelegeri de istorie a filozofiei" etc.  Marele ganditor a pus la baza intregii existente  coceptul universal de "idee absoluta", din care deriva lumea cu intreaga bogatie de determinari, aspecte si manifestari concrete. In automiscarea ei, ideea absoluta incepe de la o abstractie nedeterminata(teza), parcurge un proces de degradare prin care se exteriorizeaza sub forma de natura(antiteza) si se ridica apoi la abstractia finala(sinteza), etapa in care spiritul, ca unitate a ideii si naturii, a depasit contradictia si, odata cu ea, realitatea. Cunoasterea, istoria si cultura au fost privite ca procese in devenire, caracteristica lor esentiala fiind trecerea de la simplu la complex, de la inferior la superior. Hegel a elaborat sistematic dialectica, a analizat universalitatea contradictiei, dedublarea unicului in laturi contrare, legea transformarii acumularilor cantitative in salturi calitative, precum si mecanismele negarii negatiei. In logica a promovat un sistem complex al categoriilor si a subliniat caracterul dialectic al cunoasterii, pe care a prezentat-o ca un proces continuu de apropiere progresiva a  gandirii de adevarul absolut.
Karl Marx(1818-1883) s-a remarcat prin abordarea dialectica a naturii, societatii si gandirii de pe pozitii materialiste in lucrari precum: "Contributii la critica filozofiei hegeliene a dreptului", "Manuscrisele economico-filozofice din 1844", "Mizeria filozofiei", "Capitalul",  "Contributii la critica economiei politice" etc. Termenul de materie este folosit cu cu semnificatia de realitate obiectiva, existenta  independent de constiinta si reflectata  de aceasta. Materia este factorul primordial al existentei iar constiinta este un factor secundar, derivat. Delimitandu-se de Hegel, Marx declara: "Metoda mea dialectica este -  in ceea ce priveste baza ei – nu numai diferita de cea a lui Hegel, ci chiar opusul ei. Pentru Hegel, procesul gandirii, pe care sub denumirea de idee, il transforma intr-un subiect de sine statator, este demiurgul realului... La mine, dimpotriva, idealul nu este altceva decat materialul transpus si tradus in capul omului".  In viziunea lui Marx, structurile sociale si politice apar in procesul vietii materiale, care poate oferi cheia intelegerii istoriei omenirii.
Considerate, fie independente, fie in conexiunea lor reciproca, spatiul si timpul au reprezentat o provocare permanenta  pentru marii ganditori din istoria culturii si civilizatiei. Aceste concepte sunt analizate de diverse discipline:
- matematica construieste modele suple si generale pentru spatii euclidiene si neeuclidiene cu trei  sau cu mai multe dimensiuni;
-fizica analizeaza proprietatile spatio-temporale ale miscarii si structurii materiei in cadrul unor teorii moderne ca teoria relativitatii restranse, teoria relativitatii generalizate, mecanica cuantica, termodinamica proceselor ireversibile;
-cosmologia este preocupata de evolutia universului  in spatiu si timp;
-metodologia stiintelor se intereseaza de elucidarea statului conceptelor si ipotezelor stiintifice referitoare la spatiu si timp, a rolului acestora in elaborarea unor sisteme teoretice, precum si a modalitatilor de validare a constructiilor teoretice;
-teoria culturii cauta unele explicatii ale artei si culturii unor popoare si civilizatii prin prisma reprezentarilor de spatiu si timp si rolul acestora in structurarea interna a creatiilor artistice.
Epoca moderna(sec.XVI, XVII) a cunoscut doua interpretari opuse ale raportului dintre dimensiunile spatio-temporale si  materia in permanenta miscare. Spre deosebire de Descartes care a negat existenta spatiului vid, prin identificarea sa cu materia, Newton a postulat  spatiul absolut si timpul absolut, drept cadre de referinta ale miscarii corpurilor. Conceperea unui spatiu infinit, omogen si izotrop, descris  printr-o metrica euclidiana, precum si a unui timp  absolut, care se scurge uniform, intr-un singur sens - din trecut, prin present spre viitor - a permis formularea " programului mecanicist " in stiinta, prin reducerea lumii reale la reprezentari mecanice.
La sfarsitul secolului al XIX-lea fizica a intrat intr-o perioada de profunde transformari teoretice, prin punerea in evidenta a relativitatii fenomenelor fizice, dependenta structurilor spatio-temporale de materia in miscare, dualismul corpuscul-unda si comportamentul probabilistic al particulelor din microcosmos. In teoria relativitatii restranse, conceputa de Albert Einstein in 1905, se arata ca spatiul si timpul sunt intrinsec legate intr-un continuu cvadridimensional(univers Minkowski) descris printr-o metrica pseudoeuclidiana. Mergand mai departe cu analiza miscarii corpurilor in sisteme de referinta neinertiale, genialul ganditor  a creat  intre anii 1908 si 1916 teoria relativitatii generalizate in care prezinta  modelul  universului  cvadridimensional, descris printr-o metrica neeuclidiana(riemanniana).
La nivelul microcosmosului, comportamentul microparticulelor este descris prin unda asociata, al carei modul la patrat exprima probabilitatea de localizare a acestora in unitatea de volum din spatiu. Notiunea de traiectorie isi pierde sensul classic, avand in vedere ca incertitudinile in determinarea simultana a variabilelor canonic conjugate(coordonatele si componentele corespunzatoare ale impulsului mecanic) satisfac relatiile de nedeterminare ale lui Heisenberg.  Unda asociata se poate determina prin rezolvarea ecuatiei cu derivate partiale propusa in anul 1926 de catre E. Schrödinger. Deoarece ecuatia atemporala a lui Schrödinger este liniara si omogena, orice combinatie liniara de solutii reprezinta tot o solutie, astfel incat multimea solutiilor se poate organiza ca un spatiu liniar, infinit dimensional, numit spatiul lui Hilbert.
Judecand derularea timpului la nivelul structurilor biologice, psihice si sociale, pot fi  puse in evidenta noi aspecte fata de timpul fizic. Procesele biologice sunt reglate prin bioritmuri interne, cele psihice sunt marcate de trairile subiective, iar derularea evenimentelor sociale este unica in felul sau.
Orice  stare macroscopica a unui sistem termodinamic este realizata prin diverse microstari. Totalitatea microstarilor compatible cu o stare macroscopica data formeaza un colectiv statistic sau un ansamblu virtual. Parametrii macroscopici ai unui  sistem termodinamic se obtin prin medierea statistica a marimilor microscopice corespunzatore particulelor componente. Gibbs a propus poosibilitatea studiului evolutiei sistemului in timp prin analiza in spatiul fazelor a ansamblului virtual, intrucat, conform ipotezei ergodice, medierea temporal  este echivalenta cu medierea spatiala.
In termodinamica proceselor ireversibile(procese situate departe de starea de echilibru, neizolate fata de mediul extern cu care schimba energie si substanta), I. Priggogine confera unei structuri dissipative comportamentul unei totalitati organizate, caracterizata prin dimensiuni si ritmuri intrinseci, dar si prin istoria sa. Fiintarea si devenirea sunt intelese prin intermediul unei pluraritati de timpuri, ce presupun interactiunea ireversibila cu lumea si participarea la propria devenire.
Cunoasterea existentei se raporteaza la coordonate spatio-temporale, intrinsec legate intre ele si de materia care  se manifesta doar  in miscare si transformare. La nivelul actual al cunoasterii, se cosidera ca formele fundamentale de exitenta a materiei sunt substanta si campul.
Inainte de a prezenta ipoteze novatoare in dialectica devenirii existentei,  este utila o descriere succinta a cunostintelor actuale despre particulele elementare,  domeniu esential in care se desfasoara confruntarea creativa de idei stiintifice la nivelul structurii si interactiunilor fundamentale ale materiei.
Modelul standard se raporteaza la doua tipuri de particule elementare, si anume:
1. particule mesager, care transmit interactiunile fundamentale – fotonul, pentru  interactiunile electromagnetice, bosonii vectoriali intermediari, pentru interactiunile slabe, gluonii, pentru interactiunile tari, gravitonul, pentru interactiunile gravitatinale;
2. particule generatoare de camp, din care fac parte quarcurile(up, down, charm, strange, top, beauty) si leptonii(electronul, miuonul, tauonul, neutrinul electronic, neutrinul miuonic, neutrinul tau).
Alte particule, desi sunt cosiderate elementare, au o structura complexa, ca de exemplu:
- nucleonii proton si neutron sunt sisteme de trei quarcuri p(uud), n(udd);
-hadronii, sunt particule elementare complexe, care interactioneaza electromagnetic, tare si slab, de tipul mezonilor(fomati din doua quarcuri) si al barionilor(formati din trei quarcuri).
Unele asemanari intre interactiunile electromagnetice si cele slabe, au condus la schema unificarii acestora, pentru care S. Weinberg, A. Salam si G. Glashow au primit premiul Nobel. S-au facut chiar si incercari pentru unificarea interactiunilor electromagnetice, tari si slabe, cu posibilitatea de cuplare a hadronilor cu leptonii, asfel incat legile de conservare ale numerelor barionic si leptonic sa fie inlocuite printr-o singura lege de conservare a numarului lepto-barionic. Potrivit estimarilor, interactiunile tari, electromagnetice si slabe, converg la o scara de unificare,caracterizata prin distante de ordinul m si energii de aproximativ GeV. La energii mai joase, se aplica teoria unificata electro-slaba, care prezice existenta bosonului Higgs, considerat responsabil pentru generarea maselor celorlalte particule. De remarcat ca, fiecarei particule ii corespunde o antiparticula, avand aceeasi masa, dar sarcinile electrica, barionica si stranietatea sunt de semne contrare. Particulele si antiparticulele corespunzatoare se pot genera in perechi, la energii suficient de mari, dar si anihila reciproc, prin emisie a doi fotoni  sau a altor particule identice. Timpul mediu de viata al particulelor variaza in limite forte largi, de la valori foarte mici, pentru particulele de rezonanta, la valori foarte mari, practic infinite, pentru particule stabile ca fotonul, protonul, electronul si neutrino. In acest cadru conceptual, propunem spre analiza teoria vortex a materiei, care are la baza conceptele de vortex si particula universala.
Orice teorie noua trebuie sa se bazeze pe ipoteze verosimile, care trebuie sa indeplineasca unele cerinte:
-sa aiba simplitate logica si generalitate maxima;
-sa nu contrazica total rezultatele anterioare ale stiintei;
-sa aiba valoare predictiva, altfel spus, sa coreleze evolutia unei game variate de fenomene;
-sa fie testabile, adica sa dea nastere la enunturi empirice verificabile in practica.
Teoria vortex a materiei este o concepție novatoare de tip configurațional pentru structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, prin abordarea dialectica a devenirii existenței.  Se știe ca materia și antimateria nu pot exista impreuna deoarece se anihileaza reciproc, transformandu-se in energie. Conceptul de vortex are semnificația de punte de legatura intre materia din Universul nostru și antimateria din Universul complementar. Prin conceperea  vortex-ului ca structura de baza a existentei se  abordeaza unitar conceptele de substanta si campuri de forte, precum si legile fundamentale ale fizicii, care capata o explicatie coerenta.
Modelul vortex al devenirii existenței este sugerat de teoremele lui Gauss pentru campul gravitațional și campul electric, care pun in evidența surse de tip convergent(puțuri) și divergent(izvoare) pentru particule universale, al caror comportament poate fi descris riguros in cadrul mecanicii cuantice și al teoriei relativitații. Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental ca vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu patratul distanței dintre ele. Oricarei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezinta o anumita configurație a acestora. In cadrul teoriei vortex pot fi explicate fara dificultate structurile elementare din Univers, existența antiparticulelor și fenomenul de anihilare, relația lui Einstein dintre masa și energie etc. Teoria vortex se poate aplica la campul electromagnetic pentru reformularea unitara a ecuatiilor lui Maxwell. Pe langa interactiunile electromagnetice, se pot explica si celelalte trei interactiuni fundamentale din Univers – gravitationale,  tari si slabe.  Campurile de forte gravitationale, electromagnetice, tari si slabe, reprezinta patru moduri distincte de configurare prin vortex-uri a particulelor universale implicate.
Un argument astronomic in favoarea teoriei propuse, este evoluția unor stele catre stadiul de ,,black hole", un veritabil vortex care se manifesta la scara cosmica. Gaurile de vierme, numite și poduri Einstein-Rosen, reprezinta o extensie a gaurilor negre, dincolo de raza Schwarzschild, a unor soluții pentru ecuațiile teoriei relativitații generalizate. Ele sunt construcții topologice care ,,leaga printr-o scurtatura" zone indepartate ale Universului. In teoria vortex, podurile Einstein-Rosen asigura schimbul succesiv de particule universale intre Universul nostru și Universul complementar.
Traim intr-un Univers dinamic a carui evolutie are la baza legile fundamentale ale dialecticii.
Un bilant pozitiv al tuturor debitelor  de particule prin vortex-uri, are ca efect global expansiunea Universului nostru si contractia Universului complementar. Dificultatile de intelegere intuitiva a realitatii obiective  pot fi depasite la nivel abstract, prin extinderea teoriei relativitatii la evenimentele care se desfasoara intr-un spatiu cvadridimensional dual, avand in comun axa timpului, cu sens unic - din trecut, prin prezent, spre viitor(principiul cauzalitatii). Spre deosebire de materia structurata, cea nestructurata este omogena si izotropa, din cauza proceselor aleatoare de ciocnire dintre particulele universale.
Este bine de amintit ca,  legile de conservare a unor marimi fizice admit o abordare interesanta in cadrul mecanicii analitice, fiind intrinsec legate de omogenitatea si izotropia spatiului, precum si de uniformitatea timpului, prin asa-numitele operatii de simetrie(translatia in spatiu, rotatia spatiala, translatia in timp). Conform teoremei lui Noether, intr-un sistem izolat fiecarei operatii de simetrie ii corespunde o lege de conservare a unei marimi fizice. Spre exemplu, din invarianta functiei lui Lagrange fata de translatiile infinitezimale in spatiu, rotatiile spatiale infinitezimale  si translatiile infinitezimale in timp, rezulta legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv energiei mecanice totale. Este o provocare tulburatoare pentru cercetarea teoretica sa puna in evidenta ansamblul complet al operatiilor de simetrie care sa justifice toate legile de conservare din microcosmos.
La nivel abstract, se stie ca antiparticulele sunt ,,reflexia in oglinda" a particulelor corespunzatoare. Iata cum trebuie procedat la nivel intuitiv, mai putin riguros dar sugestiv. Sa presupunem o suprafata care separa doua medii si care este prevazuta cu un orificiu prin care trece un fluid, aflat eventual in rotatie, adica il putem asimila cu un vortex partial. Pe o fata fluidul intra(vortex convergent) iar pe cealalta iese(vortex divergent). Mai mult, doi observatori imaginari situati in cele doua medii, vad rotatia vortex-ului in sensuri contrare, alfel spus o percep ca o reflexie in oglinda, mai precis ca o transformare geometrica de tip simetrie fata de un plan. In teoria propusa, vortex-ul este o punte de legatura intre Universul nostru (format din materie) si Universul complementar (format din antimaterie). La nivel structurilor elementare ale existentei, vortex-ul este o unitate dialectica particula-antiparticula, care nu se anihileaza, deoarece contrariile se afla in universuri diferite. Particulele universale sunt entitati care cuantifica existenta la nivelul cel mai profund. Interactiunile dintre particulele universale respecta legile de conservare ale energiei, impulsului mecanic si momentului cinetic.
Intr-o abordare clasica, se poate considera ca, intre doua ciocniri consecutive,  particulele universale se deplaseaza rectiliniu si uniform, cu viteza luminii in vid. Teoria vortex este intrinsec legata de teoria relativitatii, dar si de teoria cuantica, ciocnirile dintre particulele universale fiind procese aleatoare. Daca  se aplica teoria cuantica, abordare mai dificila dar riguroasa, atunci comportamentul particulelor universale este descris in termeni de probabilitate, notiunea de traiectorie  isi pierde sensul, asa cum rezulta din relatiile de  incertitudine ale lui Heisenberg. Deoarece masa si modulul vitezei particulei elementare sunt constante, incertitudinea in determinarea componentelor impulsului mecanic si a cordonatelor de pozitionare in spatiu, sunt legate de incertitudinile de determinare a directiei de miscare. Alfel spus, particula universala este o unitate de contrarii, care exprima continuitatea si discontinuitatea realitatii obiective. Pentru particulele universale, energia si masa de miscare sunt marimi   redundande, avand in vedere  relatia lui Einstein dintre energie si masa de miscare.
Spre deosebire de miscarea de transatie a particulelor universale, cea de rotatie in jurul axelor proprii este bogata in semnificatii. Miscarea de rotatie in jurul unei axe proprii este caracterizata prin momentul cinetic de spin S. Particulele universale cu moment cinetic de spin  nenul au doua orientari preferentiale pentru pentru axa de rotatie – perpendicular si paralel fata de directia de deplasare. Prin aplicarea legilor de conservare, rezulta ca in procesele de interactiune dintre doua particule universale, acestea schimba intre ele vitezele, impulsul mecanic si momentul cinetic. Particula universala  poate fi asociata  cu fotonul  sau cu neutrino, care corespund celor doua stari cuantice diferite – cu axa de rotatie perpendiculara respectiv paralela fata  de  directia de miscare.  Se stie ca fotonul si electronul au timpul mediu de viata infinit, nu au masa de repaus iar numerele cuantice de spin sunt diferite de zero.  Desi gravitonul nu a fost pus in evidenta pana in prezent, se pare ca aceasta particula elementara, fara masa de repaus, corespunde unei particule universale care nu are miscare de rotatie, si deci, nici moment cinetic.
In devenirea existentei, informatia joaca un rol esential, prin imbogatirea in semnificatii a dualitatilor cauzalitate-intamplare, necesitate-libertate.  In general,  domeniul de raportare a conceptului de informatie este nelimitat,  fiindca include totul, atat ca realitate cat si ca posibilitate, de la structurile materiale si spirituale,  la procese si legi de transformare.  Informatia nu este independenta de materie, ea este un factor pasiv dar si activ, care se manifesta in structurarea  si interactiunile sistemelor materiale pe diverse nivele de organizare. Materia si informatia formeaza o unitate dialectica de contrarii, care face posibila trecerea de la inert la viu in devenirea existentei, si pe un plan superior, la constiinta.  In derularea evenimentelor din realitatea obiectiva informatia se exprima deseori prin relatia cauza-efect. Campurile asociate particulelor universale reprezinta canale eficiente  de transmitere a informatiei prin unde progresive sau stationare.
O unda cu dimensiuni cosmice poate contine informatia pentru modificarea  diferentei de concentratie a particulelor universale in cele doua universuri complementare, factor esential in generarea  vortex-urilor si deci, in devenirea existentei.
Prin acumularea de informatii in structurile materiale s-a produs saltul calitativ la organismele vii intre care s-au stabilit anumite conexiuni si relatii in cursul evolutiei filogenetice. Nivelul cel mai inalt al informatiei se exprima la fiinta umana sub forma de constiinta prin dezvoltarea gandirii si raportare activa, atat  la lumea exterioara cat  si la sine. Inteligenta este trasatura fundamentala a fiintei umane,  care prin ratiune si imaginatie prelucreaza creativ informatia. Verificarea  rezultatelor teoretice se face prin experimente in laborator sau in activitatea practica.   Este o mare diferenta intre prelucrarea informatiei  de catre Homo sapiens si celelalte specii din regnul animal. Desi se vorbeste de stadiul procesarii informatiei la nivel de inteligenta artificiala, doar omul este capabil de  creativitate, sensibilitate si visare, de urmarire prin vointa a unor a unor idealuri, puse sub semnul valorilor prene de bine, frumos si adeva, alfel spus, numai omul este capabil sa prelucreze constient informatia.
Semnificatia actuala a conceptului de informatie se poate gasi in dictionarul explicativ al limbii romane, unde se precizeaza:
"Informatie – 1. Comunicare, veste, stire, care pune pe cineva la curent cu o situatie  2.Lamurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; izvoare, surse 3. fiecare din elementele noi, in raport cu cunostintele prealabile, cuprinse in semnificatia unui simbol sau a unui grup de simboluri(mesaj scris, mesaj vorbit, imagini plastice, indicatie a unui instrument etc.)  *Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale canalelor de transmisie si ale instalatiilor de pastrare si de prelucrare a informatiilor".
Dupa unii specialisti notiunea de informatie este o notiune primara, adica nedefinibila cu ajutorul altor notiuni.
Primul pas in elaborarea teoriei informatiei a fost facut in 1927 de catre R. Hartley, prin cosideratiile sale referitoare la posibilitatile de cuantificare a informatiei. Insa,  bazele teoriei informatiei au fost puse de inginerul american C.E. Shannon, prin publicarea in anul 1948 a lucrarii "O teorie matematica a comunicatiei",  in care a definit o masura a cantitatii de informatie si a analizat transmiterea informatiei prin canale de comunicatie, oferind unele solutii pentru reducerea perturbatiilor care afecteaza mesajele transmise.  In conceptia sa, intre informatie si nedeterminare exista o legatura directa, fapt care permite masurarea acesteia. Un eveniment contine informatie, daca nu este cunoscut aprioric(dinainte), iar rezultatul obtinut inlatura o anumita nedeterminare. Pentru masurarea cantitatii de informatie, Shannon a introdus notiunea de entropie. Ca unitate de masura a informatiei se foloseste bitul, care este asociat unui experiment cu doua evenimente echiprobabile.
Transmiterea informatiilor a preocupat omul din cele mai vechi timpuri. Anul 1440 este deosebit de important in istoria comunicatiilor, prin inventarea tiparului de catre Gutenberg,. Cartile, revistele si ziarele  sunt surse condensate de informatii, suportul unei memorii sociale cu transmitere intre generatii. Secolul al XIX-lea a insemnat un salt urias in telecomunicatii, prin aparitia telegrafului, telefonului, radiodifuziunii si televiziunii, iar secolul al XX-lea este marcat de transmiterea informatiilor prin satelit.  Utilizarea undelor electromagnetice in comunicatii a permis  stabilirea, aproape instantanee, de legaturi intre doua puncte oarecare de pe suprafata Terrei. Fara comunicare intre indivizi, omenirea nu ar fi ajuns la nivelul civilizatiei actuale.  In procesul de comunicare emitatorul codifica informatia sub forma de mesaj, il transmite printr-un canal de comunicatie la receptor, care il decodifica pentru a extrage informatia.
Limba este un mijloc esential de exprimare a gandirii, de fixare a ideilor si de comunicare intre oameni. Utilizarea limbii de catre de catre diversi subiecti, apti sa comunice oral sau in scris, constitue limbajul. Fata de limbajul uman, caracterizat printr-o mare bogatie de semnificatii, in tehnica de calcul se utilizeaza limbajele de programare, alcatuite dupa reguli precise, care nu admit interpretari nuantate.  La nivel psihic, cuvintele unei limbi se afla in corespondenta cu un sistem logic de notiuni, care a evoluat progresiv, pe masura dezvoltarii ontogenetice si filogenetice a fiintei umane.
Subscriu la afirmatia lui Protagoras ca  "Omul este masura tuturor lucrurilor".  Se poate spune ca fiinta umana este cea mai fascinanta realizare a  naturii  cunoscuta pana in prezent, care da sens si valoare intregii existente. S-ar putea ca viitorul sa ofere tulburatoare surprize despre fiinte extraterestre care au  atins  nivele avansate de civilizatie pe alte sisteme planetare.  Progresul tehnic si tehnologic va permite in perspectiva colonizarea unor corpuri ceresti de catre  pamanteni. Pana atunci, este de datoria fiecarui locuitor al Terrei sa gospodareasca cu grija resursle materiale si energetice de care dispune, sa promoveze creativitatea si sa protejeze mediul ambiant printr-o politica ecologica inteleapta.

[Electron]

[...] Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic și verifica experimental ca vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forțe invers proporționale cu patratul distanței dintre ele. [...]

Prezinta aici demonstratia teoretica si descrie experimentul practic ce verifica aceste afirmatii. Fara trimiteri in alte parti, fara alte bla-bla-uri. Scurt si la obiect.


e-

[ariel55]

La Multi Ani tuturor!
Facem pariu ca numai domnul Turcu Vasile poate face "lumina" in noua stiinta ? 
Succes in dialog Electron.....te asteapta o multime de rotori si divergente....

[protelisav]

1. Demonstratie teoretica
Se considera doua particule elementare identice P1 si P2, cu sectiunea eficace infinitezimala A, situate la distanta r una fata  de cealalta.  Din conditia de conservare a fluxului de particule universale produs de un vortex divergent, rezulta pentru concentratia n o dependenta invers proportionala cu patratul distantei fata de centrul sau, n =C/r² , unde C este o constanta. Se stie ca vectorul forta este egal cu derivata in raport cu timpul a vectorului impuls mecanic. Deci forta exercitata de particula P1 asupra particulei P2 este egala cu variatia impulsultotal  total al particulelor universale produse vortex-ul P1 care interactioneaza  in unitatea de timp, prin ciocniri perfect elastce, cu vortex-ul P2, adica  F=2npcA=K/r², unde p=mc este impulsul mecanic al particulei universale, m este masa de miscare, c este viteza iar K este o constanta.
2.Demostratie experimentala
Se impune realizarea unor modele experimentale, mai mult sau mai putin simplificatoare,  pentru validarea teoriei vortex. Un dispozitiv experimental simplu este format din doua sfere goale cu peretii perforati, racordate prin tuburi flexibile - din cauciuc sau alt material impermeabil si flexibil- la o conducta comuna prevazuta cu un robinet(pentru reglarea debitului de fluid) si o pompa care asigura circularea fortata a fluidului prin sistem. Fortele de interactiune sunt aproximativ direct proportionale cu produsul debitelor si invers proportionale cu patratul distantei dintre vortex-uri. Pentru scopul propus, fortele de viscozitate trebuie evaluate ca perturbatii care afecteaza masuratorile.  Acest exemplu este doar sugestiv, pentru ca  turbioanele dintr-un fluid  difera ca semnificatie de  vortex-ul universal, care reprezinta un model unitar de  structurare a existentei pe diverse nivele de organizare, de la microcosmos la megacosmos. Masuratori mai precise, dar mult mai dificile, se pot efectua in spatiul cosmic cu modele de tip sfere goale,  avand peretii prevazuti cu perforatii distribuite uniform, prin care circula un lichid incalzit (vaporizarea in vid este practic instantanee).  

[Electron]

protelisav, apreciez faptul ca ai raspuns intrebarii mele. Sper sa raspunzi in continuare, pentru ca sper sa purtatm un dialog serios pe aceasta tema.

1. Demonstratie teoretica
Se considera doua particule elementare identice P1 si P2, cu sectiunea eficace infinitezimala A, situate la distanta r una fata  de cealalta.  Din conditia de conservare a fluxului de particule universale produs de un vortex divergent, rezulta pentru concentratia n o dependenta invers proportionala cu patratul distantei fata de centrul sau, n =C/r2 , unde C este o constanta. Se stie ca vectorul forta este egal cu derivata in raport cu timpul a vectorului impuls mecanic. Deci forta exercitata de particula P1 asupra particulei P2 este egala cu variatia impulsultotal  total al particulelor universale produse vortex-ul P1 care interactioneaza  in unitatea de timp, prin ciocniri perfect elastce, cu vortex-ul P2, adica  F=2npcA=K/r2, unde p=mc este impulsul mecanic al particulei universale, m este masa de miscare, c este viteza iar K este o constanta.

Cum ai obtinut aceasta formula pentru variatia totala a impulsului (vezi partea subliniata de mine cu rosu)?

O chestiune importanta la care nu ai raspuns este urmatoarea:

[...] Referitor la legea atracției universale și legea lui Coulomb, se poate demonstra teoretic [...] ca vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping [...]

Cum demonstrezi teoretic acest lucru?

e-

[protelisav]

1.Pentru demonstratia teoretica, am considerat ca particulele univesale implicate interactioneaza prin ciocniri perfect elastice . Deci variatia impusului mecanic pentru fiecare particula universala care se deplaseaza de la P1 la P2 este p –(-p)=2p . In unitatea de timp, am aproximat ca interactioneaza particulele universale cuprinse intr-un cilindru  avand baza egala cu sectiunea eficace A si inaltimea egala cu viteza c. Numarul total al acestor particule universale este N=ncA. Avand in vedere ca forta este egala variatia impulsului total al numarului de particule universale care interactioneaza in unitatea de timp, rezulta expresia F= 2pN=2pncA = K/r² , unde n =  C/r² este concentratia particulelor universale implicate  iar C si K  sunt constante.
2.Demonstratia este facuta  pentru forta de respingere dntre doua vortex-uri divergente. Demonstratia pentru interactiunea dintre doua vortex-uri convergente se poate face formal prin inlocuirea lui p cu -p, avand in vedere sensul opus de miscare al particulelor universale implicate. In acest caz se obtine o valoare negativa pentru forta de interactiune dintre doua vortex-uri convergente, ceea ce inseamna ca este o forta de atractie.

[Electron]

1.Pentru demonstratia teoretica, am considerat ca particulele univesale implicate interactioneaza prin ciocniri perfect elastice . Deci variatia impusului mecanic pentru fiecare particula universala care se deplaseaza de la P1 la P2 este p –(-p)=2p.

Pe ce considerent impulsul final al unei "particule universale" devine -p ? Intreb asta pentru ca nu am inteles cum anume se ciocneste o "particula universala" cu particula P2, dat fiind ca particula P2 nu e ceva solid ci e o "fantana" de "particule universale". Poti sa explici acest lucru?

In unitatea de timp, am aproximat ca interactioneaza particulele universale cuprinse intr-un cilindru  avand baza egala cu sectiunea eficace A si inaltimea egala cu viteza c. Numarul total al acestor particule universale este N=ncA.

Pe ce se bazeaza aceasta aproximatie? Cum anume ajung "particulele universale" din acest volum cilindric sa interactioneze cu P2? Prima problema e cea amintita mai sus, si anume ca P2 nu e ceva solid de care sa se ciocneasca "particulele universale". A doua problema este legata de faptul ca "particulele universale" din volumul cilindric aproximat de tine, venind de la P1 nu se misca pe directii paralele pentru a ajunge sa intersecteze sectiunea A presupusa a lui P2. Deci, cum anume justifici aceasta aproximare?

Avand in vedere ca forta este egala variatia impulsului total al numarului de particule universale care interactioneaza in unitatea de timp, rezulta expresia F= 2pN=2pncA = K/r² , unde n =  C/r² este concentratia particulelor universale implicate  iar C si K  sunt constante.

Numarul de particule "implicate" calculat aici nu este justificat suficient. Cea mai mare problema este cum se ciocneste o "particula universala" cu P2. Ce sectiune presupui ca au "particulele universale"?

2.Demonstratia este facuta  pentru forta de respingere dntre doua vortex-uri divergente. Demonstratia pentru interactiunea dintre doua vortex-uri convergente se poate face formal prin inlocuirea lui p cu -p, avand in vedere sensul opus de miscare al particulelor universale implicate.

Cum anume influenteaza "particulele universale" cu sens invers de deplasare (spre particula "vortex convergent") cealalta particula? La particulele "vortex divergent" inteleg ca "particulele universale" sunt propulsate dinspre P1 spre P2 (si invers) de ceva, inca nu stim ce, dar cel putin o ciocnire care transmite impuls de la o particula la alta se poate preconiza, desi inca nu stim ce cu ce se ciocneste de fapt. Dar la "vortexul convergent", cum anume se transmite implus de la o particula la alta? Ce ciocniri preconizezi?

In acest caz se obtine o valoare negativa pentru forta de interactiune dintre doua vortex-uri convergente, ceea ce inseamna ca este o forta de atractie.

Pana nu e justificata schimbarea formala de semn pentru fiecare "p", mai ales in calculul variatiei impulsului fiecarei "particule universale", demonstratia pentru atractie nu functioneaza deloc. Cum anume justifici ca pentru fiecare "particula universala" care are initial impulsul (formal schimbat in) -p, dupa ciocnire are impulsul final p ?

e-

[protelisav]

Nu se poate vorbi de stari de agregare la nivelul particulelor elementare. Starile de agregare cunoscute - solida, lichida si gazoasa- sunt definite la nivelul macroscopic de structurare a materiei. Particulele elementare se afla intr-o stare speciala a materiei, definita prin vortex in teoria propusa. Un argument plauzibil il costituie faptul ca concentratia particulelor universale implicate intr-un vortex , exprimata prin expresia C/r², tinde la infinit cand r tinde la zero. Deci se poate aproxima ca interactiunile dintre particulele universale si particulele elementare sunt de tipul ciocnirilor perfect elastice. O demonstratie mai riguroasa pentru interactiunea dintre doua vortex-uri, se poate face cu ajutorul calculului diferential. In acest caz, se poate afirma  ca in intervalul infinitezimal de timp dt, numarul de particule universale produse de P1 care interactioneaza cu P2 are expresia N=nAc dt, unde A este aria sectiunii eficace de ciocnire, c este viteza particulelor universale, iar n reprezinta concentratia acestora. Restul demontratiei este foarte simplu...

[Electron]

Nu se poate vorbi de stari de agregare la nivelul particulelor elementare. Starile de agregare cunoscute - solida, lichida si gazoasa- sunt definite la nivelul macroscopic de structurare a materiei.

Ce legatura are asta cu ceea ce discutam aici?

Particulele elementare se afla intr-o stare speciala a materiei, definita prin vortex in teoria propusa. Un argument plauzibil il costituie faptul ca concentratia particulelor universale implicate intr-un vortex , exprimata prin expresia C/r², tinde la infinit cand r tinde la zero.

De ce ar fi acesta un argument plauzibil in acest sens? Si o concentratie cu formula C/r sau C/r³ conduce la acelasi fel de concluzie despre valoarea lui C cand r tinde la zero. Iar tu aici inca nu ai terminat demonstratia pentru formula pe care o propui, C/r². Te invit sa o faci, daca vrei sa discutam serios aici.

Deci se poate aproxima ca interactiunile dintre particulele universale si particulele elementare sunt de tipul ciocnirilor perfect elastice.

Nu inteleg cum rezulta asta din ce ai spus mai sus. Poti sa detaliezi?

O demonstratie mai riguroasa pentru interactiunea dintre doua vortex-uri, se poate face cu ajutorul calculului diferential. In acest caz, se poate afirma  ca in intervalul infinitezimal de timp dt, numarul de particule universale produse de P1 care interactioneaza cu P2 are expresia N=nAc dt, unde A este aria sectiunii eficace de ciocnire, c este viteza particulelor universale, iar n reprezinta concentratia acestora. Restul demontratiei este foarte simplu...

Daca totul e asa de simplu, prezinta aici demonstratia completa care raspunde si intrebarilor mele din postarea precedenta, despre care nu ai spus nimic.


e-

[protelisav]

Scientia nova, este o propunere pentru un nou domeniu al cunoasterii, in care stiinta si filozofia formeaza un tot unitar. In acest model de interpretare a existentei, notiunile actuale capata alte semnificatii, eventual sunt necesare concepte noi. Dupa parerea mea, spatiul si timpul sunt intrinsec legate intre ele si de materia in miscare. Este dificila o abordare intuitiva a cunoasterii, ci doar la nivel abstract.  In acest sens, spatiul si timpul reprezinta modul de manifestare a existentei, concepte fundamentale a caror semnificatie este  asimilata progresiv de constiinta umana in  procesul fascinant de salturi calitative, pe masura acumularii  progresive  a informatiei in configuratiile materiei. Prin adevaruri relative, fiinta umana se apropie asimptotic de adevarul absolut.  Pentru a corela teoria vortex a materiei cu teoria relativitatii si mecanica cuantica,  se impune ca spatiul si timpul sa fie asociate cu universul de "particule  universale", aflate in miscare aleatorie(exprimata in termeni statistici) cu viteza constanta, egala cu viteza luminii in vid. Interpretarea fenomenelor, la trecerea de la un sistem de referinta la altul, este o mare provocare pentru cercetarea fundamentala...

[Electron]

protelisav, raspunzi si intrebarilor mele de mai sus?

e-

[protelisav]

*Are legatura, pentru ca universul cvadridimensional spatiu-timp este asociat in teoria vortex cu existenta materiei in miscare, mai precis, cu particule universale aflate in miscare aleatorie cu viteza egala in modul cu valoarea vitezei luminii in vid, indiferent de sistemul de referinta la care se raporteaza. Asa cum s-a precizat, legile de conservare pentru unele marimi fizice sunt  intrinsec legate de omogenitatea şi izotropia spaţiului, precum şi de uniformitatea timpului, prin aşa-numitele operaţii de simetrie(translaţia în spaţiu, rotaţia spaţială, translaţia în timp).
*Expresia n=C/r² rezulta din conditia conservarii fluxului de particule universale prin vortex. Faptul ca n tinde la infinit cand r tinde la zero, se interpreteaza ca vortex-ul reprezinta o discontinuitate in universul in care traim, dar si o legatura cu universul complementar format din antimaterie.  
*Pentru ca interactiunile dintre particulele universale pot fi modelate prin ciocniri perfect elastice.
* Prin calcul diferential se pot scrie relatiile: N=nAc dt, n=C/r², p=mc, rezulta F=dP/dt= 2mnAc²dt/dt =K/r², unde K este o constanta iar restul notatiilor sunt presupuse cunoscute din demonstratiile anterioare.

[Electron]

Reiau intrebarile mele de mai sus, ca sa se vada in ce context au venit raspunsurile lui protelisav:

Nu se poate vorbi de stari de agregare la nivelul particulelor elementare. Starile de agregare cunoscute - solida, lichida si gazoasa- sunt definite la nivelul macroscopic de structurare a materiei.

Ce legatura are asta cu ceea ce discutam aici?

*Are legatura, pentru ca universul cvadridimensional spatiu-timp este asociat in teoria vortex cu existenta materiei in miscare, mai precis, cu particule universale aflate in miscare aleatorie cu viteza egala in modul cu valoarea vitezei luminii in vid, indiferent de sistemul de referinta la care se raporteaza. Asa cum s-a precizat, legile de conservare pentru unele marimi fizice sunt  intrinsec legate de omogenitatea şi izotropia spaţiului, precum şi de uniformitatea timpului, prin aşa-numitele operaţii de simetrie(translaţia în spaţiu, rotaţia spaţială, translaţia în timp).

protelisav, nu inteleg ce legatura au toate astea cu intrebarea de la care am pornit: ce anume se ciocneste cu ce, in cazul interactiunii dintre o "particula universala" si particula P2 (ca particula elementara)? Am inteles de la inceput ca P2 nu este ceva solid in teoria ta, deci nu mai insista cu tangenta aceasta irelevanta.

Particulele elementare se afla intr-o stare speciala a materiei, definita prin vortex in teoria propusa. Un argument plauzibil il costituie faptul ca concentratia particulelor universale implicate intr-un vortex , exprimata prin expresia C/r², tinde la infinit cand r tinde la zero.

De ce ar fi acesta un argument plauzibil in acest sens? Si o concentratie cu formula C/r sau C/r³ conduce la acelasi fel de concluzie despre valoarea lui C cand r tinde la zero. Iar tu aici inca nu ai terminat demonstratia pentru formula pe care o propui, C/r². Te invit sa o faci, daca vrei sa discutam serios aici.

*Expresia n=C/r² rezulta din conditia conservarii fluxului de particule universale prin vortex. Faptul ca n tinde la infinit cand r tinde la zero, se interpreteaza ca vortex-ul reprezinta o discontinuitate in universul in care traim, dar si o legatura cu universul complementar format din antimaterie.  

Ok, deci prin "stare speciala a materiei" te referi la "discontinuitate in universul in care traim". Interesanta definitie, oricum nu e relevanta pentru intrebarile mele.

Deci se poate aproxima ca interactiunile dintre particulele universale si particulele elementare sunt de tipul ciocnirilor perfect elastice.

Nu inteleg cum rezulta asta din ce ai spus mai sus. Poti sa detaliezi?

*Pentru ca interactiunile dintre particulele universale pot fi modelate prin ciocniri perfect elastice.

Cu alte cuvinte, spui ca interactiunile dintre "particulele universale" si "particulele elementare" se pot aproxima ca fiind de tipul ciocnirilor perfect elastice, pentru ca interactiunile dintre "particulele universale" pot fi modelate prin ciocniri perfect elastice ?
Care e logica in acest rationament?

Eu tocmai asta te intreb: cum interactioneaza "paritculele unviersale" cu "particulele elementare", nu te intreb de ciocnirile postulate de tine ca fiind perfect elastice intre "particulele universale".

O demonstratie mai riguroasa pentru interactiunea dintre doua vortex-uri, se poate face cu ajutorul calculului diferential. In acest caz, se poate afirma  ca in intervalul infinitezimal de timp dt, numarul de particule universale produse de P1 care interactioneaza cu P2 are expresia N=nAc dt, unde A este aria sectiunii eficace de ciocnire, c este viteza particulelor universale, iar n reprezinta concentratia acestora. Restul demontratiei este foarte simplu...

Daca totul e asa de simplu, prezinta aici demonstratia completa care raspunde si intrebarilor mele din postarea precedenta, despre care nu ai spus nimic.

* Prin calcul diferential se pot scrie relatiile: N=nAc dt, n=C/r², p=mc, rezulta F=dP/dt= 2mnAc²dt/dt =K/r², unde K este o constanta iar restul notatiilor sunt presupuse cunoscute din demonstratiile anterioare.

Tot repeti ca "se poate scrie", dar inca nu ai prezentat demonstratia acestei afirmatii. Te rog sa o prezinti integral aici.
Si ai mai scris ca "p=mc", dar nu e clar ce e "m". Poti sa explici?


e-

[protelisav]

Orice teorie noua presupune si ipoteze noi, mai ales cand se incearca abordarea existentei din punct de vedere unitar - stiintific si filozofic. Nu sunt absurd sa afirm ca detin adevarul absolut, dar teoria propusa explica legi fundamentale din stiinta si este deschisa pentru interpretari filozofice. Poate vrei sa depasim nivelul actual al discursului. Pe site-ul www.edu.ro profesorii au o alta parere.

[Electron]

Orice teorie noua presupune si ipoteze noi, mai ales cand se incearca abordarea existentei din punct de vedere unitar - stiintific si filozofic.

Perfect de acord. Tocmai asta doream sa vad, a propos de afirmatiile tale legate de formulele fortelor de respingere si atractie dependente de 1/r². Din cele postate pana acum, rezulta ca aceste afirmatii nu le poti demonstra, ci sunt doar ipoteze in teoria ta. Nici o problema, putem trece mai departe.

La intrebarea despre atractia "vortexurilor convergente" poti sa raspunzi, sau si asta este tot o ipoteza in teoria ta? Concret, intrebarea este: cum se transmite "atractia" prin ciocnirile elastice ale "particulelor universale"?

O alta intrebare la care inca nu ai raspuns este legata de notiunea de masa a "particulelor universale". Ce inseamna acel "m" pe care l-ai amintit mai sus?

Nu sunt absurd sa afirm ca detin adevarul absolut, dar teoria propusa explica legi fundamentale din stiinta si este deschisa pentru interpretari filozofice.

Ce legi fundamentale din stiinta explica teoria propusa?

Poate vrei sa depasim nivelul actual al discursului.

Da, chiar vreau sa avansam cu acest dialog.
Intrebarea urmatoare pe care o am este urmatoarea: daca pornim de la ipotezele ca "vortexurile divergente" se resping, iar cele "convergente" se atrag, ce ipoteza lansezi legat de interactiunea unui "vortex divergent" cu un "vortex convergent" ?

Pe site-ul www.edu.ro profesorii au o alta parere.

Despre ce anume au o alta parere?


e-