un mic zâmbet de 1 Aprilie

[atanasu]

Marcel,
Iti mutumesc mult  si personal nu am deocamdata ce sa te mai intreb .
Voi citi atent tot ce ai scris, tu cat si ref.  bibligrafice pe care mi le-ai pus la dispoziie si desigur ca voi reveni cand voi avea ceva de spus.
PS Referitor la Iosif Asturian , de fapt Astarus, el este se pare creatorul in 2008 a sitului scienta.ro care la un moment dat, tot cam pe atunci a preluat de la dr fiz. Adi Buzatu situl acstuia devenit acesta pe care discutam noi acum . Inca nu i-am citit  cartea dar anul asta o voi face.
Scientia este un sit care depaseste nivelul romanesc asa ca eu cred ce am aflat prin 2015 la o cautare atenta si laborioasa  pe care nu as mai repeta-o, ca pe atunci era aparut si sutinut financiar in urma unui fel de program USA iar forunurile sale fiind dupa mine niste brainstorminguri (exceptand perpetuum mobillele)  gratuite ca nu se stie de unde sare iepurele.
Numai bine

[atanasu]

Si doua vorbe despre mine:
Sunt multe coincidente pe lumea asta dar, dupa Hamlet catre Horatiu:  "Sunt mai multe lucruri pe pământ și în cer decât spune filosofia ta, Horatio"  asa ca la capitolul coincidente semnificaive traite de mine pot pune faptul ca am absolvit un liceu in care a invatat Nicolae Vaschide, unde Emilian fratele mai mare al tatalui meu nascut  la cativa ani dupa moarte lui Vaschide, moare la 19 ani de tuberculoza(pe atunci era o boala mortala) cand profesorii spuneau ca nu  mai au ce sa-l mai invete ci mai degraba invers , cand pe unul din holurile liceului absolvit de George Palade este o fotografie cu  promotia din 1930 in care printre elevi pe un scaun sta George Palade in uniforma, tinut protector si prieteneste de umar de bunul sau prieten si coleg cu care-si disputase premiul I cedat de tata(cedat de tata este termenul corect), tata fiind un tanar considerat unul dintr cel mai frumosi din acel oras si perioada(motiv pentru care a si cedat premiul- o alta poveste nostima) . Pe George Palade de acea l-am cunoscut personal dupa 1990 cred ca in 1994, la Cercul militar (Casa centrala a armatei (tata murise de ctiva ani) cand a vizitat Romania murind si el apoi dupa un  timp (2008) (nascut si el si ca si tata in 1912) .
Coincidente, coincidente...

PS Personal am fost sef de promotie, cred ca la nivel de centru universitar, daca as crede ce mi-a spus pe atunci rectorul meu,  un Academician membru in conducerea de varf a Romaniei, cu bursa republicana si cu una din primele burse foarte rare pe plan national respectiv Gh. GH. Dej, ulterior cercetator  si PhD la prof Dumitru Mangeron.

[atanasu]

AM spus ca voi reveni dupa ce voi citi cele citate de tine dar desigur ca referitor la sustinerile tale aceasta va fi la urma precum cireasa de pe tort.
Asadar deocamdata flashuri privind cartea lui Astarosh ;
a. Din introdcere https://www.scientia.ro/blogurile-scientia/blogul-scientia/8892-calatorie-la-granitele-gandirii-de-ce-marile-mistere-ale-universului-nu-pot-fi-rezolvate-carte.html elemente cu care sunt de acord:

,,Pentru a trasa o graniţă gândirii ar trebui să putem gândi ambele laturi ale acestei graniţe (ar trebui deci să putem gândi ceea ce nu se poate gândi)".
Ludwig Wittgenstein, Cuvânt înainte la Tractatus Logico-Philosophicus

Lumea celor de negândit există, deși nu avem acces la ea. Știm la ce se referă, pentru că noi am inventat-o, dar nu putem păși pe acest tărâm, orice am face. Dar asta nu ne împiedică să sperăm că, prin minune, cumva, se va arăta o cale către mici enclave din acest teritoriu inaccesibil. Orice petec de teren cucerit în acest terra incognita are un farmec copleșitor pentru orice minte iscoditoare, fiind similar cu descoperirea unui nou continent în epoca marilor exploratori.

Un aspect paradoxal este următorul: vorbind despre granițele gândirii, despre ce putem lămuri și ce nu, ne referim în mod inevitabil și ceea ce este dincolo, la ceea ce nu avem acces prin gândire și instrumentarul nostru științific. Nu există o limită evidentă între ce se poate și nu gândi. ( NOTA  mea  :adica intre rational si rationabil dar oare exista irationabil si cum ar fi acela? Rapuns; cred ca tine de adevarul pontential posibil semantic in cadrul unui dictionar (vezi Laputa din Calatoriile lui...). cu o referire de exmplu la legea a doua a mecanicii exitente posibil semantic  dar fals in toate cu o exceptie si legea intaia tot asa unde nici macar corectitudinea dimensionala nu se mai pune? 
Asadar Wittgenstein nu are dreptate pentruca la granita dintre imanent,  dintre lumea nostra duala(Multimea A), cognoscibila si rationabila in care unul din numere este in mod obligatoriu zero(spune Ion Nicolescu rezolvand  astfel inconsecventa  lui Peano) si multimea transcendentei, multimea nonA, spcificand ca multime A reunita cu non A formeaza multimea Totului existential, asa ca ii dau dreptate autorului cartii discutate)

...Desigur ca in interioul domeniului A sunt subdomenii cognosibile la infinit cum este si A, respectiv  Ai cu granite Gi in cadrul multimii A carora li se poate aplica granita Gi de tip Wittgensteinin .
In plus, din câte îmi dau seama, faptul că ne referim la cele care sunt de nerezolvat, nu înseamnă că le descriem și că le înțelegem. Omul este unic prin aceea că știe ceea ce nu știe, dar, și mai important, poate ști și ceea ce nu poate ști. ? A doua parte pare mai dificil de lămurit decât prima și este ceea ce ne propunem în această lucrare.
...Ce am aflat în toți acești ani de la inițierea site-ului, printre altele, este că o pregătire formală tehnică nu este suficientă pentru a înțelege cele mai profunde aspecte ale științei. Nicio facultate nu poate înlocui ani de studiu sistematic al celor mai complexe subiecte științifice. Una este să iei contact cu o expunere formală a unui anume subiect științific, cu totul alta este să te întorci din nou și din nou asupra lui, să-i examinezi fiecare posibilă interpretare, să te întorci la ipotezele din care s-a născut respectiva ipoteză ș.a.m.d. Nici cele mai luminate minți, precum Einstein, nu au avut certitudini cu privire la toate fațetele teoriilor fizicii care au fost în atenția acestora și nu puteau explica toate implicațiile acestor teorii. Aceste zone de graniță, greu de înțeles, au rămas în umbră pentru diverse perioade, pentru a reveni ulterior în atenție. 
Există astăzi un aparent asalt asupra tărâmului celor de negândit. Care, după ce înțelegi cum se duce această luptă, se arată mai degrabă ca o zbatere sterilă, unde fiecare dintre cei implicați aruncă săgeți în toate direcțiile,  decât ca un efort coordonat, orientat către vreun obiectiv bine determinat. Acest asalt nu este neapărat nou, dar zgomotul pe care-l produce îmi pare că lasă uneori impresia că am fi cucerit ceea ce este de necucerit, ceea ce este fals.
În presa de specialitate ori cea generalistă apar des articole care vorbesc, de exemplu, despre cum a început universul, despre ce este sau nu este conștiința, despre existența sau lipsa liberului-arbitru. Astfel de subiecte prezintă, firește, interes pentru comunitatea științifică și orice persoană interesată de evoluția cunoașterii umane, dar orice observator consecvent al evoluției idelor în aceste domenii poate constata că, în fapt, progresul este minim ori, în datele fundamentale, inexistent.
În toți acești 15 ani de lectură și reflecție la problemele științei și la evoluția progresului științific, am ajuns la convingerea că deși știința s-a desprins de filozofie cu mult timp în urmă, prima nu este posibilă fără a doua. De ce ar sta astfel lucrurile? În primul rând pentru că revine filozofiei rolul de a interpreta și explica ce dezvăluie știința despre natură. Iar în al doilea rând, pentru că știința este imposibil de închis din interior, fără o abordare filozofică. Știința are numeroase limite, iar filozofia, printre altele, are sarcina și instrumentele de a demarca și explica aceste limite. Filozofia, așadar, nu rezolvă problemele insolvabile ale științei, ci le poate pune în contextul potrivit; expunerea limitelor de netrecut reprezintă un astfel de context.

În această carte, care are la bază idei publicate pe site-ul menționat de-a lungul câtorva ani, vorbesc, în principal, despre limitele minții umane și ale științei, precum și despre legătura dintre cele două, adică despre cum limitele minții stabilesc limite de nedepășit pentru cercetarea științifică și, finalmente, pentru cunoașterea umană. Aceasta nu este nici o carte de filozofie, nici o carte de știință și în niciun caz una de filozofie a științei; este, mai degrabă, o încercare de analizare a limitelor științei pornind de la limitele gândirii.

Limitele minții, așa cum sunt prezentate acestea aici, nu sunt noutăți în istoria gândirii, desigur, fiind abordate de gânditori de marcă de-a  lungul istoriei, precum Aristotel sau Kant, pe care-i voi menționa în câteva rânduri pe cuprinsul lucrării. Ce cred că a fost abordat insuficient încă este modul în care aceste limite determină conținutul a ceea ce putem ști, reportându-ne la teoriile științifice moderne
...Cei cărora, la lectura celor abia menționate, li s-a declanșat un reflex al scepticismului, pot sta liniștiți: ideile nu vin să combată teoriile științifice actuale. Nu voi încerca să arăt că relativitatea generală a lui Einstein este greșită ori că mecanica cuantică este incompletă, deși în mod cert ambele teorii au propriile dificultăți interne, aspecte insuficient dezvoltate și zone în care nu se pot aplica.
 
Scopul cărții este așadar acela de a arăta cum anumite limite ale minții umane stabilesc limite de nedepășit științei și înțelegerii lumii. 
...Cunoașterea limitelor fundamentale ale minții umane stabilește limite ale cercetării, ale teoriilor științifice și, în final, cum am mai spus, ale cunoașterii umane. Dar înțelegerea acestor limite nu are nici pe departe un rol distructiv, căci oricum ce nu se poate înțelege nu poate face obiectul niciunui progres real, ci, dimpotrivă, pune într-un context solid cunoașterea științifică, clarificându-ne asupra a ceea ce putem și nu putem ști.

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
O scurtă observație: există o diferență fundamentală (după cum am mai spus, dar în alte cuvinte) între "o minte luminată" - Einstein fiind o referință (atât la propriu, cât și la figurat) și "o Conștiință (i)luminată".
Adică, tradus în limbajul Teoriei Cunoașterii, există o diferență fundamentală între un savant și un înțelept - lucru pe care l-am spus și l-am explicat deja.

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
A fi deștept = a fi deșteptat = a fi treaz dpdv al conștiinței = a avea Conștiința Trează = a deține iluminarea spirituală/înțelepciunea/Cunoașterea de Sine.
Deci adevărata Deșteptăciune survine abia după ce obții Cunoașterea de Sine.
Iar atunci devine posibil inclusiv să înțelegi subtilități pe care nici măcar savanți precum Einstein n-au fost în stare să le înțeleagă.

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
Filozofia este - după cum îi spune și numele - "iubirea de înțelepciune", adică adevărata Filozofie trebuie să-ți arate Calea către înțelepciune = Calea către Cunoașterea de Sine = Calea Spirituală.
Iar adevăratul Filozof este de fapt înțeleptul = cel care deține Cunoașterea de Sine.

Ceea ce se înțelege în prezent prin filozofie = ceea ce înțelege prin filozofie omul dublu ignorant (intelectual și spiritual) este de fapt o alăturare de cuvinte fără nicio noimă, care nu înseamnă nimic și care nu duc nicăieri - adică un fel de "moară de măcinat cuvinte".
În limbajul TTE, toate așa-zisele teorii filozofice actuale sunt niște modele simbolice lingvistice toxice - deoarece încalcă parametrii de calitate CPRS ai unui Model Simbolic de calitate (Claritate, Precizie, Relevanță și Simplitate).

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
În lumina celor spuse mai sus, iată ce înseamnă că "știința nu este posibilă fără Filozofie": asta înseamnă că Cunoașterea Realităţii Obiective (RO) nu este posibilă cu adevărat decât după ce obții Cunoașterea de Sine.

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
O reformulare/o formulare echivalentă a postării anterioare ar fi că "Nu poți fi un adevărat Savant dacă nu ești mai întâi un înțelept."

[atanasu]

Eu nu contrazic ce spui si care probabil sunt cele ce decurg din teosofia ta. Dar vad ca si ce spune dl Asturian sta in picioare  fiind spuse conform exprimarilor proprii si daca ii citesc lucrarea accept sa-l judec conform modului sau de gandire si doar cand concluzia sa  ar contrazice-o pe cea pe care  o am eu despre ceva anume, afirm deosebirea si incerc sa-i gasesc motivele cum de altfel voi judeca si ce spui tu.
Deocamdata el sustine ca si tine ca "știința nu este posibilă fără Filozofie" si ajunge la acest adevar -si pntru min este tot un adevar scriind si reiau: "Filozofia, așadar, nu rezolvă problemele insolvabile ale științei, ci le poate pune în contextul potrivit; expunerea limitelor de netrecut reprezintă un astfel de context."

Aceasta a fost si concluzia mea cand dupa un relativ scurt periplu prin teozofiie, Blavatski si emulii sai,  apoi Steiner si descoperindu-l in final pe Maharshi care m- a oprit intelegand ca totul este o problema pur personala si neavrad sa ma izolez,  astfel m-am indreptat spre filozofia mare  sperand ca voi gasi acolo raspunsuri  si am vazut ca fiecare filozof era grozav explicand critic cele facute de ceilalti si esua lamentabil incercand sa dea el niste raspunsuri asa ca am ramas  doar cu stiinta pe planul Reatalitatii si doar  cu credinta aia pe care o pot avea eu pe drumul sipiritului impresionat de increstinarea sub tutela parintelui Galeriu a Genei Geamanu, absolventa de filosofie si atee convinsa  in prima parte a cartii ei excelent scrisa, Spovedanie neterminata si murind de cancer acum doi ani, fiind calugarita in Iasi sub denumirea de maica Siluana.
Domnul sa o odihneasca!

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
Prin Filozofie eu înțeleg (modul prin care se obține) Cunoașterea de Sine, în timp ce Domnul Asturian înțelege cu totul altceva - adică acele modele lingvistice toxice despre care am vorbit.
Iar prin folosirea acelor modele lingvistice toxice = "filozofie" cu siguranță nu poți înțelege subtilități ale Fizicii pe care Einstein nu le-a înțeles - în timp ce prin obținerea Cunoașterii de Sine poți face asta - deci iată un exemplu de afirmație din cartea Domnului Asturian care din punctul meu de vedere este greșită.

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
Împărțirea oamenilor dpdv religios/spiritual în "credincioși" și "atei" este irelevantă/greșită; împărțirea relevantă/corectă din acest punct de vedere este în iluminați spiritual și ignoranți spiritual, adică în cei care dețin Cunoașterea de Sine și cei care nu dețin Cunoașterea de Sine.

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
Adevărata odihnă survine nu după moartea corpului fizic, ci după moartea ego-ului (obținerea iluminării spirituale se mai numește și moartea ego-ului).
Adică "odihna" trebuie obținută în timpul vieții fizice, deoarece după moartea corpului fizic această odihnă = Cunoașterea de Sine nu se mai poate obține - după cum am explicat.
Deci când îi "urezi" cuiva proaspăt decedat "Domnul să îl/o odihnească!" îi faci o urare care nu are cum să se împlinească/"greșită" - această greșeală fiind cauzată de confuzia dintre moartea corpului fizic și moartea ego-ului.

[atanasu]

Din nou nu te contrazic pentruca fiind vorba de credinta ta adanca nu are ses sa fac asa ceva si pot chiar si suplimetar din cauza unor experiente personale corelabile cu domeniul spiritual chiar in sensul in care se ocupa si experimenteaza teosofia, daca a primi un mesaj  de la tatal meu decedat de peste 40 d zille si probabilitatea ca respctivele intamplari(care m-au dus la ideea de mesaj)i sa se coreleze intrtr-un mod in care probablitatea de coincidenta fara semnificatie u o probabiliate  sub 1 la 10^9 (tata stia ca fiind un stiintific cum spun divesi "destepti " e bine sa imi trimita mesajul doar cu o probabilitate foarte mare de certitudine(probabilitat mai mare i-a oferit Isus lui Toma "Geamanul" ),si ulterior chiar daca cunoscand-l personal pe acel Ciursesh care a plecat dintre cei vii, i-am citit cartea din pacate abia  dupa moarte, carte aparuta aproape postum si deci nu am putut discuta cu el serios despre toate acestea, el in mod ciudat nepovestindumii-le direct? despre cele scrise in cartea sa, pentruca asa cum ti-am spus, am considerat ca are sens  pentru mine, numai propria mea intrebare pe drumul Maharsi (Cine sunt Eu?), intrebare la care un raspuns partial ,singurul posibil a fi dat fara o  revelatie, m-a condus la elaborarea unei posibile ipoteze privind imortalitatea aici in aceasta lume fizica(nimic teosofic) la care in 1967 un scriitor, ruda , cu mine, Vintila Corbul mi-a spus imediat : scrie o carte si cum subiectul IA incepuse sa pluteasca in aer (in Romania erau cele doua CIFA si magntofone in toata lumea  ), eu nu stiam asta,  au aparut in curand in USA scenarii de film pe subiect asemantor si nu cred ca imi furase  cineva ideia desi...

Asa ca spun de pe acum ca fara sa fiu dezinteresat de incursiunile tale teosofice, eu te urmaresc pentru cele gandite de tine privind masa, energia si viteza luminii.

PS Daca descopar ca mai am greseli de scriere sau evident ca de exprimare le corectez , neschimband deloc sensul celor scrise.

[calahan]

Marcel Zăvoiu
La linkul de mai jos se gaseste arhivata lucrarea noua de fizica, recomandata a fi cercetata cu atentie si obiectivitate. Lucrarea este posibil sa fi fost cercetata si de Atanasu, fiindca asa s-a angajat acum cativa ani. Dar probabil ca nu a priceput prea multe din carte si a uitat tot. Fiindca se vede ca este fixat in dogmele desuete ale sistemului tepretic actual, de care nu poate sa se desprinda de fel.
https://vixra.org/abs/2302.0058

[Marcel Zăvoiu]

Atanasu,
Ți-am mai spus că ceea ce tu numești "Teosofie", eu numesc "Știință" - iar asta și pentru că, dacă citești cu atenție ceea ce spun teosofii, este diferit de ceea ce ce spun eu (chiar dacă sunt și părți comune).
Este ca atunci când avem intersecția a 2 mulțimi A și B: chiar dacă intersecția lor este diferită de mulțimea vidă, A și B nu sunt identice pentru că fiecare din cele 2 mulțimi are elemente pe care cealaltă mulțime nu le are.
De exemplu, Teosofia nu argumentează matematic existența Universurilor Materiale Paralele (UMP) - ceea ce cartea mea face.