Forumul Scientia

Rezolvare de probleme / teme pentru acasă => Fizică => Subiect creat de: Logofătu din Aprilie 03, 2013, 09:28:06 PM

Titlu: Intrebare fizica cuantica
Scris de: Logofătu din Aprilie 03, 2013, 09:28:06 PM
Conform modelului Bohr, acesta afirma ca tranzitiile cuantice pot fi si neradiative, daca atomul se ciocneste inelastic cu alte particule. In experimentul Franck-Hertz  (cel cu tubul din sticla umplut cu gaz de mercur care contine 3 electrozi) se constata ca la valori minime ale intensitatii curentului anodic, sunt emise radiatii electromagnetice. Energia fotonilor corespunzatori este ε=hc/λ=e2-e1, adica fotonii sunt emisi in tranzitia cuantica a atomilor de mercur de pe nivelul excitat prin ciocnirea inelastica electron-atom pe nivelul fundamental.
e2=energia nivelului excitat
e1=energia nivelului fundamental

Intrebarea mea este: Bohr afirma ca prin ciocniri inelastice, atomii nu emit radiatii electromagnetice, iar acest experiment afirma contrariul. Pana la urma cum sta treaba?
Titlu: Răspuns: Intrebare fizica cuantica
Scris de: HarapAlb din Aprilie 04, 2013, 01:11:51 AM
Prin ciocniri inelastice se pot produce atat excitari cat si dezexcitari ale atomilor. In experimentul Franck-Hertz atomii se excita in urma ciocnirilor cu electronii si dupa aceea se dezexcita emitand radiatie electromagnetica. Un exemplu de dezexcitare in urma ciocnirilor il gasesti in laserul cu He-Ne (http://en.wikipedia.org/wiki/Helium%E2%80%93neon_laser#Construction_and_operation), atomii excitati de He cedeaza energie prin cionire atomilor de Ne.
Titlu: Răspuns: Intrebare fizica cuantica
Scris de: Logofătu din Aprilie 04, 2013, 02:41:33 AM
Doresti sa spui ca atomii prima data se ciocnesc inelastic de alte particule, se excita, dupa care se dezexcita singuri emitand radiatie electromagnetica?
Titlu: Răspuns: Intrebare fizica cuantica
Scris de: HarapAlb din Aprilie 04, 2013, 02:49:49 AM
Exact.
Titlu: Răspuns: Intrebare fizica cuantica
Scris de: proffiz din Februarie 04, 2017, 08:21:23 PM
Ma intereseaza in special modelul lui Bohr al atomului mai ales ca am intalnit o contradictie in teoria aceasta semicuantica, ceea ce se poate observa daca se citeste materialul pe care il atasez. Daca cineva este familiar cu modelul lui Bohr respectiv vrea sa il aprofundeze ca subiect al fizicii atomice, il invit sa citeasca materialul meu si sa imi spuna eventual daca am facut o greseala in demonstratie, formala sau conceptuala. Contradictiile acestui model semicuantic apar prin corelarea unor relatii matematice evidentiate cu culoare rosie in material. Se stie ca Bohr nu putea calcula energiile nivelelor din atom si constanta Rydberg doar folosind relațiile clasice și cele două postulate. Oricum Bohr nu putea folosi relatia lui de Broglie (lamda = h/p) deoarece aceasta a aparut dupa vreo 12 ani de la conceperea modelului atomului, contrar celor afirmate in orice manual de clasa a 12-a... De aceea Bohr a folosit un al 3 lea postulat, al cuantificarii, folosind modelul osciltorului armonic liniar dezvoltat in mecanica analitica, respectiv putea folosi doar principiul de corespondenta, conform căruia, la limită clasică, fizica cuantica capata forma fizicii clasice. In material, spectrul discret al orbitelor devine la limită, continuu cand ne indreptam catre orbitele energetice marginale ale atomului, acolo unde si frecventele orbitelor sunt foarte apropiate. Contradictia apare atunci cand corelam varianta in care e folosit principiul de corespondenta si varianta in care e folosita relatia lungimii de unda atasate, a lui de Broglie. Astept pareri si lamuriri.
Titlu: Răspuns: Intrebare fizica cuantica
Scris de: HarapAlb din Martie 07, 2017, 10:09:54 PM
Citat din: genulasus din Februarie 04, 2017, 08:21:23 PM
Ma intereseaza in special modelul lui Bohr al atomului mai ales ca am intalnit o contradictie in teoria aceasta semicuantica (...)
Nu e de mirare ai gasit contradictii in modelul atomic formular de Bohr, se stie ca are deficiente. Ca sa vezi exact ce ipoteze a folosit Bohr citeste articolele publicate de el la vremea respectiva, sau studiaza in detaliu istoria fizicii. De exemplu, pe wikipedia gasesti mai multe detalii despre modelul lui Bohr decat ce se preda la scoala: https://en.wikipedia.org/wiki/Bohr_model
Poate te ajuta sa-l intelegi mai bine.