Welcome, Guest. Please login or register.

Autor Subiect: Variante fizica 2007  (Citit de 12333 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Ionut007

  • Vizitator
Variante fizica 2007
« : August 26, 2014, 07:41:23 p.m. »
     Inainte de a vă cere ajutorul doresc să precizez că am trecut în clasa a 10a însă clasa a 9 a a fost singura în care am avut tangență cu fizica (față de ceilalți colegi ai mei care au făcut fizică din clasa a 6 a) deci nu ma descurc foarte bine (aproape deloc) și o să am nevoie de mult ajutor dacă se poate.

      Domnul profesor de fizică ne-a dat ca temă de vacantă de facut partea de mecanică a variantelor de bac din 2007, care, dupa gradul cunostiintelor mele, sunt destul de grele. NU doresc rezultate ci o explicatie a fenomenelor.

     Problemele 2 si 3 imi sunt complet straine si nu am nici o idee de unde pot începe. La problema 4 m-am gandit că raspunsul e fie a, fie b. Am ales pe pe baza urmatoarei idei b: Daca forța ar fi fost 0 atunci cand un ascensor s-ar fi lovit în urma unui accident de podea atunci persoanele din interior nu ar fi trebuit sa pateasca nimic. La problema 5 rezultatul care mi-a dat a fost b (tensiunea este egala cu modulul fortei elastice și greutatea tangențială a corpului).
     Mă puteți ajuta va rog?


Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #1 : August 27, 2014, 08:47:08 a.m. »
Pai sa le luam pe rand, ce zici?

e-
Don't believe everything you think.

Ionut007

  • Vizitator
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #2 : August 27, 2014, 09:39:30 a.m. »
Ok :D

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #3 : August 27, 2014, 09:47:11 a.m. »
Bun.

La problema 1, ce intelegi din ea? Cunosti notatiile respective?

e-
Don't believe everything you think.

Ionut007

  • Vizitator
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #4 : August 27, 2014, 09:54:11 a.m. »
  Da, (delta)p/(delta)t reprezintă teorema de variație a impulsului punctului material și este egală cu forta exercitată asupra corpului. Deci raspunsul e N. Sau: <p>SI= 1 N*s , <t>SI = 1 s. Secundă cu secundă se simplifică si obținem N. Teoria o stiu, la practica stau prost.

    La 2 nu am mai lucrat cu un astfel de plan și după formă presupun că are legătură cu mișcarea de rotatie,nu?

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #5 : August 27, 2014, 09:57:10 a.m. »
Ok la 1.

La 2, de data asta forma planului nu e importanta, de aceea nici macar nu se indica vreun unghi. Ce e important e marcat pe figura.

Daca stii teoria, iti aduci aminte in ce capitol al mecanicii nu conteaza forma traiectoriei ci doar pozitia initiala si finala?

e-
Don't believe everything you think.

Ionut007

  • Vizitator
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #6 : August 27, 2014, 10:18:24 a.m. »
Lucrul mecanic și/sau energiile?

Later edit: Lm= F*d*(sin(0)=1) ; Lm = (delta)Ec;  mv2/2 = m*v*d ; v=d/2 si aici m-am blocat ....

Later edit 2: Am abordat alta metoda: Ecf = Epi de aici v2=2gh de unde rezulta v=3.16 m/s. Corect?
« Ultima Modificare: August 27, 2014, 10:27:00 a.m. de Ionut007 »

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #7 : August 27, 2014, 10:41:10 a.m. »
Later edit 2: Am abordat alta metoda: Ecf = Epi de aici v2=2gh de unde rezulta v=3.16 m/s. Corect?
Da, corect.

Inainte sa trecem la 3, de unde rezulta egalitatea folosita de tine: Ecf = Epi ?

e-
Don't believe everything you think.

Ionut007

  • Vizitator
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #8 : August 27, 2014, 10:45:53 a.m. »
 Pai, energia potențială inițială reprezintă cată energie poate avea energia cinetica in punctul cel mai inalt,nu? Sunt invers proportionale energia cinetică crescand iar cea potențială scăzând.

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #9 : August 27, 2014, 10:55:09 a.m. »
Sa raspund totusi si la restul mesajului:

Lucrul mecanic și/sau energiile?
Da, in special lucrul mecanic efectuat in camp conservativ, cum e campul gravitational.

Citat
Later edit: Lm= F*d*(sin(0)=1) ; Lm = (delta)Ec;  mv2/2 = m*v*d ; v=d/2 si aici m-am blocat ....
Aici sunt ceva lucruri de clarificat.

"sin(0)=1" e gresit, pentru ca sin(0) = 0.

Mai mult, in formula lucrului mecanic intra cosinusul si nu sinusul. Iar cos(0) este intr-adevar 1, dar asta se aplica doar cand forta care actioneaza este coliniara si de acelasi sens cu deplasarea. E cazul aici?

"Lm = (delta)Ec" - Asta e corect, adica lucrul mecanic efectuat este egal cu variatia energiei cinetice. Aplicat la cazul nostru, mingea de golf are energie cinetica initiala (datorita vitezei pe care trebuie sa o calculam), iar in final are energie cinetica zero (pentru ca vrem viteza de plecare minima). Avem deci o variatie de energie cinetica negativa! Iar asta este coerent cu faptul ca forta care actioneaza asupra mingii e greutatea (orientata in jos), iar deplasarea este in sus (bila urca pe o diferenta de nivel de 0,5 m), ceea ce inseamna ca unghiul pentru cosinus este Pi, deci cosinusul este -1.

Daca vei calcula corect lucrul mecanic efectuat de forta de greutate pentru minge, vei putea gasi viteza si prin aceasta metoda.


"mv2/2 = m*v*d ; v=d/2 " - asta e cu siguranta gresit, pentru ca la nivel dimensional egalitatile tale nu sunt coerente.


e-
« Ultima Modificare: August 27, 2014, 11:00:16 a.m. de Electron »
Don't believe everything you think.

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #10 : August 27, 2014, 10:58:31 a.m. »
Pai, energia potențială inițială reprezintă cată energie poate avea energia cinetica in punctul cel mai inalt,nu?
Da, corect. Ceea ce e relevant aici este ca, din cauza ca se neglijeaza frecarile, aplicam legea de conservare a energiei. Initial mingea are doar energie cinetica (daca luam referinta pentru energia potentiala la baza planului), iar in final doar energie potentiala (deoarece cautam energia cienetica initiala minima, deci viteza finala e zero).

Citat
Sunt invers proportionale energia cinetică crescand iar cea potențială scăzând.
Ai grija cum te exprimi. Doua marimi invers proportionale au produsul constant, iar aici nu e cazul. Aici suma lor este constanta.

e-
Don't believe everything you think.

Ionut007

  • Vizitator
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #11 : August 27, 2014, 11:15:20 a.m. »
 Mulțumesc de corectări. La punctul 3 calculez ca și cum cele două corpuri ar fi unul, nu? Și cum ar putea afecta viteza cu care sare persoana viteza vagonului?
« Ultima Modificare: August 27, 2014, 11:25:04 a.m. de Ionut007 »

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #12 : August 27, 2014, 11:36:57 a.m. »
In problema 3 e vorba de o "ciocnire", dar ... invers. Adica mai degraba o "explozie". :)

Viteza cu care sare omul afecteaza vagonetul, pentru ca masele sunt comparabile (se spune in problema ca e un vagonet "usor"). Daca era un vagon de tren normal, efectul ar fi fost mult mai neglijabil. Facand aplicatii numerice vei putea verifica acest lucru. Oricum, aici cautam formula nu valoare numerica.

Ce marimi intervin in problema asta? E ceva cunoscut? Se conserva ceva?

e-
Don't believe everything you think.

Ionut007

  • Vizitator
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #13 : August 27, 2014, 11:42:17 a.m. »
  Fiind vorba de o ciocnire apare impulsul. Se conserva impulsul si energia cinetică a sistemului?

Offline Electron

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
  • Popularitate: +226/-204
Răspuns: Variante fizica 2007
« Răspuns #14 : August 27, 2014, 11:44:37 a.m. »
Impulsul se conserva cu siguranta, pentru ca nu avem forte externe care intervin, dar intrebarea e interesanta pentru energia cinetica. N-ar fi rau sa verificam, nu?

e-
Don't believe everything you think.